Semafoare pe „Şoseaua morţii”, la Piatra Neamţ
Dimensiune font:
Autorităţile pietrene au pus în funcţiune două semafoare cu buton, pe sectorul de drum cu cele mai multe accidente mortale din oraş. Este vorba de str. G-ral Dăscălescu, tronson ce face parte din DN15, Piatra Neamţ-Bacău, denumit de localnici „Şoseaua morţii”, iar mărturie stau crucile amplasate pe marginea drumului.
Scandal din cauza vitezomanilor
În luna iulie a acestui an, localnicii au protestat în stradă, chiar în în zona corpului B al Grupului Şcolar „Dimitrie Leonida”, unde restricţia de viteză este de 30 km/h, dar şoferii nu iau în seamă semnele de circulaţie. Nu puţini sunt cei care apăsă pedala de acceleraţie cu mult peste limita legală deoarece drumul este bun, sunt 4 benzi şi fără curbe. În plus, pietonii sunt nevoiţi să stea la trecerile pentru pietoni minute în şir, deoarece nu li se acordă prioritate. În momentul în care o fac, îşi asumă un risc major chiar dacă o fac regulamentar. „Era mai mult decât necesar să intervenim cu această măsură care să ducă la reducerea vitezei şi mărirea siguranţei în trafic. Semafoarele sunt montate în două locaţii în care pietonii întâmpinau probleme în traversare, în dreptul Şcolii Dimitrie Leonida şi în zona staţiei Petrom. Ca o măsură suplimentară care să sporească siguranţă rutieră, avem montate, în premieră, leduri roşii şi verzi pe arcadele care susţin semaforul, mărind vizibilitatea şoferilor care se apropie de trecerea pentru pietoni”, a explicat Romel Bîrjoveanu, membru în Comisia Rutieră din cadrul Primăriei Piatra Neamţ. În fiecare an, pe DN 15 sunt înregistrate accidente rutiere mortale. Cele mai multe din cauza vitezei, a depăşirilor neregulamentare şi a pietonilor neatenţi. Conform datelor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ, pe DN 15, tronson Piatra Neamţ-Buhuşi, din 2013 şi până la sfârşitul lunii iunie 2018, în urma accidentelor rutiere au fost înregistraţi 27 de morţi, 81 de răniţi grav şi 39 răniţi uşor.
Gianina BUFTEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau