Serpentinele o iau la vale
Dimensiune font:
Alunecările din zona Serpentinelor din municipiul Suceava se reactivează. Primarul Ion Lungu spune că, îngrijoraţi, locuitorii din preajmă au solicitat autorităţilor municipale să ia măsuri de stabilizare a terenului. „Avem solicitări de la cetăţenii din zonă să facem un zid de sprijin, pentru că terenul pleacă la vale”, a precizat Lungu. În cauză este o porţiune din strada Mihail Kogălniceanu, aflată la intersecţia cu strada Petru Rareş, pe care scurgerea apelor de pe partea carosabilă nu este asigurată. Potrivit edilului-şef, ca urmare a fenomenului semnalat, se va trece la amenajarea unui zid de sprijin din beton cu o lungime de 29 de metri. Lucrarea va costa peste 300.000 de lei. Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau