Servicii şi alimente mai scumpe
Dimensiune font:
În primăvară, nemţenii au scos mai mulţi bani din buzunare, pentru plata serviciilor şi pentru mărfurile nealimentare şi unele alimente
Cea mai mare creştere de preţuri a fost de 0,62%, în luna martie, şi s-a înregistrat la grupa mărfuri nealimentare. Creşteri accentuate au fost la combustibil, ţigări, tutun, ceasuri, aparate audio-video, articole sportive, maşini de spălat. Tarife uşor mai mici s-au consemnat doar la autoturisme şi piese de schimb.
„La grupa mărfuri alimentare, preţurile au fost mai mari cu 0,29%, faţă de luna precedentă. Majorări mai importante de preţ s-au înregistrat la citrice şi alte fructe meridionale, alte legume şi conserve de legume, fructe proaspete, mălai, brânză de vacă, ulei comestibil,conserve şi alte produse din peşte. Preţuri mai mici au fost la ouă, fasole boabe şi alte leguminoase, zahăr, carne de porcine”, a spus Vasilica Dincă, din cadrul Direcţiei Regionale de Statistică ( DRS) Neamţ.
La grupa servicii, creşterea cu 0,15% a fost determinată, în principal, de majorarea tarifelor la apă, canal, salubritate, îngrijire medicală, alte servicii cu caracter industrial, igienă şi cosmetică, confecţionat şi reparat îmbrăcăminte şi încălţăminte. În schimb, nemţenii au plătit mai puţin pentru transport interurban rutier şi chirie.
Ingrid CIOFOAIA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau