ŞOCANT: Arestată după ce şi-a înjunghiat concubinul!

default

Dimensiune font:

| 23-06-2017 05:25

 

O femeie a fost încătuşată, fiind acuzată că şi-a înjunghiat iubitul cu un cuţit * ea a fost cea care a anunţat incidentul la Poliţie * în faţa anchetatorilor, a dat vina pe un necunoscut în apelul făcut la 112

 

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au propus luarea măsurii arestării preventive faţă de Luminiţa Covaci, pentru tentativă la violenţă în familie, iar judecătorii Tribunalului Suceava au admis propunerea, arestând-o preventiv pe femeie pentru 30 de zile.

Pe data de 11 iunie 2017, la ora 23.44, agenţii Postului de Poliţie Arbore au fost sesizaţi telefonic de către Luminiţa Covaci cu privire la faptul că, în urmă cu puţin timp, concubinul ei, N.F., a ieşit din locuinţa comună, a mers la poartă, iar, după puţin timp, a revenit în casă având înfipt în spate un cuţit.

Victima a fost transportată iniţial la Spitalul Municipal Rădăuţi, iar, mai apoi, a fost internată la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou”, din Suceava.

A dat vina pe un necunoscut

La cererea poliţiştilor, medicul legist din cadrul SML Suceava a efectuat examinarea medico-legală a victimei, concluzionând că aceasta avea o plagă înjunghiată interscapulară dreapta cu retenţie de cuţit şi pneumotorax parţial latero-bazal drept.

Conform medicilor, leziunea a fost produsă prin lovire cu un cuţit cu dimensiunile de 15 x 2 cm, iar traiectul plăgii este de sus în jos, de la dreapta la stânga, din spate, oblic spre faţă. Astfel, în opinia medicului legist, viaţa victimei nu a fost pusă în primejdie, nefiind lezate organe vitale importante.

În seara zilei de 11 iunie 2017, pe fondul consumul de alcool, inculpata Covaci Luminiţa şi persoana vătămată N.F. au avut o altercaţie verbală, iar inculpata l-a înjunghiat pe concubinul ei cu un cuţit în zona dorsală şi, la puţin timp, a apelat Dispeceratul de Urgenţe 112, afirmând că o persoană necunoscută l-a înjunghiat pe bărbat în timp ce se afla la poarta dinspre drum a locuinţei lor. Cercetările continuă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale”, a declarat ieri Maria Ciornei, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava. Ciprian NEDELCU

 

Totul a avut loc pe fondul consumului exagerat de alcool.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei