Soluţii amânate pentru cea mai mare problemă a Bucovinei
Dimensiune font:
Situaţia gropii de gunoi din vârful Pasului Mestecăniş este din nou în atenţia administraţiei publice * o hotărâre în acest sens va fi luată la sfârşitul lunii iunie
Consiliul Local Pojorâta va decide dacă va transfera terenul de sub depozitul ecologic, din proprietatea comunei în cea a Consiliului Judeţean, abia după alegerile din 5 iunie. Primarul Bogdan Codreanu ne-a declarat că proiectul de hotărâre nu se află nici măcar în dezbatere publică. „Nu am discutat proiectul din luna mai pentru că nu am avut prezenţa minimă la şedinţă de două treimi. Au lipsit mai mulţi consilieri şi nu am putut să luăm în discuţie proiectul. Vom discuta hotărârea la sfârşitul lunii iunie”, ne-a declarat Codreanu.
Un proiect de şapte milioane de euro, în pericol
Depozitul ecologic din vârful Pasului Mestecăniş a fost construit cu fonduri europene. Investiţia a costat şapte milioane de euro. Problema este că statutul terenului de sub investiţie este incert. S-a ajuns în această situaţie după ce mai mulţi localnici din Pojorâta au atacat în instanţă hotărârea Consiliului Local din 2010, prin care a fost transferat terenul se sub depozit, din administrarea comunei în cea a Consiliului Judeţean. Curtea de Apel Cluj le-a dat câştig de cauză nemulţumiţilor, pe motiv că primăria nu a consultat populaţia înainte de demararea investiţiei. Altfel spus, acum depozitul se află „în aer”.
Ca să rezolve problema, în luna martie 2016, Consiliul Judeţean a aprobat un proiect de hotărâre prin care îi cere transferul terenului de sub depozit, din domeniul public al comunei Pojorâta în domeniul public al Consiliului Judeţean. Acum Consiliul Local Pojorâta ar trebui să dezbată solicitarea Consiliului Judeţean.
Dacă situaţia terenului de sub depozitul ecologic de la Pojorâta nu se va clarifica, există riscul ca Uniunea Europeană să ceară înapoi banii alocaţi pentru construcţia obiectivului. Este vorba despre 7 milioane de euro.
Bani europeni pentru gunoaie moldoveneşti
Mult mediatizata groapă de gunoi despre care ecologiştii spun că a sluţit Bucovina este construită printr-un mare program cu finanţare europeană numit Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID). Programul este gestionat de Consiliul Judeţean. Valoarea totală a SMID este de 51 de milioane de euro. Prin SMID, sunt construite două depozite ecologice de gunoi, unul la Pojorâta şi celălalt la Moara, mai multe staţii de sortare şi depozitare temporară a deşeurilor. În plus au fost închise şi vechile gropi de gunoi din judeţ, care nu mai erai conforme. Construcţia SMID a început în 2009. Proiectul trebuia să fie gata la sfârşitul anului trecut, dar lucrările au fost întârziate.
Oana ŞLEMCO
7 milioane de euro este valoarea investiţiei de la Pojorâta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau