Sondaj la Aeroport: ce destinaţii de vacanţă ar prefera ieşenii
Dimensiune font:
Tot mai mulţi ieşeni solicită curse către hub-uri mondiale * în cadrul unui sondaj realizat săptămâna trecută, ieşenii au optat pentru destinaţii cum ar fi Amsterdam, Frankfurt sau Atena, dar şi alte rute de afaceri sau vacanţă
Un sondaj realizat săptămâna trecută de PINmagazine în colaborare cu Aeroportul Internaţional Iaşi arată că în topul celor cinci destinaţii de afaceri solicitate de ieşeni se numără Amsterdam, cu peste 30% din preferinţe, urmată de Frankfurt, Dublin, Copenhaga şi Varşovia. Rezultatul era unul previzibil, susţin reprezentanţii Aeroportului, în condiţiile în care în Iaşi există cinci companii cu capital olandez, cu un total de aproape 1.000 de angajaţi în industria regională de IT & Outsourcing, care în prezent folosesc drept alternativă destinaţii din apropiere, cum ar fi Buxelles. Potrivit sondajului, ieşenii au mai bifat destinaţii precum Chişinău, Praga, Belgrad, Istambul şi Kiev. Pentru destinaţiile de vacanţă, în top 5 se află Atena, cu aproape 20% din preferinţe, Lisabona, Dubai, Budapesta şi Malaga. La acest capitol au mai fost menţionate Stockholm, Basel, Malta, St. Petersburg şi Nisa. Din punct de vedere demografic, 59% dintre respondenţi au vârsta între 25-35 ani, 85% sunt angajaţi în companii ITO, restul fiind freelanceri sau studenţi. „Următorul pas este realizarea unei infrastructuri de terminal care să poată susţine fluxul de pasageri şi vom continua demersurile pentru extinderea portofoliului de rute, precum şi crearea unei legături cu un hub mondial, existând totodată posibilitatea ca şi alte companii aeriene să investească la Iaşi. De asemenea, vom investi într-o parcare extinsă, în spaţiile destinate activităţilor conexe şi vor fi create legături rutiere cu puncte de interes ale oraşului”, arată conducerea Aeroportului Iaşi.
Flux record de pasageri şi investiţii regionale
Reprezentanţii Aeroportului au vorbit şi de alte proiecte majore pe plan regional, mai ales că fluxul de călători aşteptat pentru anul acesta va fi unul record şi impune noi planuri de dezvoltare. „În planul de dezvoltare a Aeroportului Iaşi este inclusă şi realizarea unei infrastructuri cargo, unică în zona Moldovei, ce va avea adresabilitate inclusiv pentru Republica Moldova şi Ucraina, proiect ce va avea un impact puternic asupra economiei locale. Totodată, avem în plan construirea, în apropierea aeroportului, a unei unităţi de mentenanţă pentru aeronave. Proiectul companiei Aerostar Bacau va crea noi locuri de muncă pentru ieşeni, va asigura un plus de siguranţă şi confort pentru operatorii aerieni şi, evident, va atrage noi investitori în zona noastră”, a transmis conducerea Aeroportului Internaţional Iaşi. Aeroportul estimează un trafic de până la 1,2 milioane de pasageri până la finalul anului 2017, fără a lua în calcul noile curse anunţate, ci doar creşterea frecvenţelor pentru anumite rute existente, foarte solicitate. Anul trecut, numărul celor care au folosit serviciile aeroportului ieşean a fost de 882.600 pasageri, creşterea fiind de aproximativ 132% faţă de cifra înregistrată în 2015.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau