Şosele însângerate la Petru Vodă şi Timişeşti
Dimensiune font:
Un accident rutier petrecut ieri la Petru Vodă a impus declanşarea Planului Roşu de Intervenţie. Şase persoane au fost rănite, trei fiind trimise la spital de urgenţă. La Timişeşti, un alt bărbat şi-a pierdut viaţa într-un accident rutier
Autorităţile nemţene au declanşat ieri Planul Roşu de Intervenţie după producerea unui grav accident de circulaţie pe DN15 B, în localitatea Petru Vodă. Şase persoane au fost rănite după ce un camion s-a ciocnit de o autoutilitară. „A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie. S-a intervenit cu trei echipaje SMURD şi trei autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ pentru a transporta victimele la spital. Una dintre acestea a refuzat să fie dusă la spital”, a spus Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ.
Un adolescent de 14 ani a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ cu traumatism la coloană cervicală. Şoferul autoutilitarei, de 23 de ani, şi o adolescentă de 15 ani au ajuns la Spitalul Bicaz, iar alte trei victime au fost trimise cu ambulanţele la unitatea medicală din Târgu Neamţ. În zonă au ajuns mai multe echipaje ale Poliţiei Rutiere pentru a dirija traficul. „Un tânăr de 23 de ani, din Buhuşi, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 15 B spre Poiana Teiului s-a angajat în depăşirea coloanei şi pe contrasens s-a izbit de un TIR, condus de un bărbat de 52 de ani din Cluj. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a spus Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IJP Neamţ. În urma efectuării testului de alcoolemie, la ambii şoferi a ieşit negativ. Circulaţia rutieră în zonă s-a desfăşurat pe un singur fir.
Accident mortal la Timişeşti
Un alt accident grav a avut loc la ieşirea din localitatea Dumbrava, în comuna Timişeşti, unde un bărbat de 48 de ani, din Târgu Neamţ, şi-a găsit sfârşitul. Autoturismul în care se afla a intrat cu viteză într-un utilaj agricol ce vira din drumul naţional 15B, spre un drum secundar. Autoturismul marca Dacia era condus de un bărbat de 43 de ani tot, din Târgu Neamţ. La un moment dat, şoferul s-a înscris în depăşirea unui TIR, în acelaşi timp, combina aflată în faţa autotrenului a semnalizat şi a făcut virajul la stânga. Şoferul Daciei a intrat în plin, proptindu-se sub combină. „Pentru descarcerarea trupului neînsufleţit au intervenit forţele de la Detaşamentul de Pompieri Târgu Neamţ. La faţa locului a ajuns o ambulanţă SMURD, dar şi o ambulanţă de la Serviciul de Ambulanţă. Şoferul autoturismului a fost preluat şi transportat la Spitalul Orăşenesc Târgu Neamţ”, a spus Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili împrejurările producerii acestui accident rutier. „S-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă”, a spus Elena Bulgărea, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ. Şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele au fost negative.
Gianina BUFTEA
„A fost declanşat Planul Roşu de Intervenţie” - Adrian Rotaru, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau