Spaţii de cazare cu parfum de literatură
Dimensiune font:
Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi a stabilit care sunt preţurile de cazare pentru spaţiilor extramuzeale destinate publicului larg ce doreşte să ia parte la evenimentele organizate de Muzeul Literaturii Române din Iaşi.
Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de plenul CJ la ultima şedinţă ordinară, tariful de cazare în anexa „Adela Kogălniceanu” este de 60 de lei pe noapte, pentru camera cu un singur pat, şi de 80 de lei pentru cele două camere ale imobilului prevăzute cu două paturi.
Pentru anexa „Nicolae Gane”, tariful este de 80 de lei pe noapte, cele două camere ale imobilului prevăzute pentru cazare având două paturi.
Cele cinci camere pentru cazare de care dispune Muzeul Literaturii Române din Iaşi sunt rezervate pentru invitaţii care iau parte la festivităţile culturale din inima Moldovei, cazarea acestora fiind gratuită, dar, contra cost, pot solicita găzduire toate persoanele interesate.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau