Spitalul din Negreşti se redeschide până la finele anului
Dimensiune font:
După un lung proces, câştigat în instanţă de către Consiliul Judeţean Vaslui, Spitalul Public din Negreşti se pregăteşte pentru marea deschidere * autorităţile locale încă nu au banii necesari funcţionării acestei unităţi sanitare, dar Consiliul Judeţean promite că lucrurile se vor schimba
Autorităţile judeţene spun că singura soluţie pentru redeschiderea acestei unităţi sanitare este transformarea ei în secţie externă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui şi trecerea sub aripa Consiliului Judeţean (CJ).
Primăria oraşului Negreşti nu are bani ca să poată redeschide spitalul, în condiţiile în care mai sunt necesare şi fonduri pentru reabilitarea lui. Fiind închis de mai bine de doi ani, sunt necesare şi lucrări de refacere. Vicepreşedintele CJ Vaslui, Corneliu Bichineţ, dă garanţii că anul acesta se va redeschide spitalul. „Soluţia este Consiliul Judeţean şi spun asta ca să audă şi cei care conduc Primăria Negreşti şi cetăţenii din acest oraş. Noi vom analiza cum o secţie a Spitalului de Urgenţă Vaslui va funcţiona şi la spitalul din Negreşti, adică fostul spital pe care un ministru neinspirat l-a închis în urmă cu doi ani”, a spus Bichineţ. După închiderea spitalului în iunie 2011, fostul Consiliu Local a decis concesionarea acestuia pe o perioadă de 15 ani către o firmă din Bucureşti care nu a respectat termenii contractuali. A urmat un proces care a fost suspendat, dar magistraţii de la Curtea de Apel Iaşi au decis repunerea lui pe rol. Acum, câştigat fiind procesul, se aşteaptă soluţiile pentru redeschiderea spitalului.
Simona POP
„În mod cert acest spital se va redeschide în acest an” – Corneliu Bichineţ, vicepreşedintele CJ Vaslui
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau