Sportivii ieşeni, campioni la infracţionalitate EXCLUSIV
Dimensiune font:
Mai mulţi sportivi din Iaşi au avut probleme cu legea în ultimii zece ani * au fost cazuri de sportivi prinşi băuţi la volan, dar şi unele cu infracţiuni mai serioase * în timp ce unii au fost condamnaţi, alţii aşteaptă deciziile judecătorilor
În ultimul deceniu, mai mulți foști și actuali sportivi din Iași au avut de-a face cu oamenii legii, din diferite motive. Astfel, unii dintre acești sportivi de marcă au ajuns să fie condamnați pentru încălcarea legislației, în vreme ce alții sunt doar cercetați pentru comiterea unor infracţiuni.
Aşadar, de la boxeri, până la judoka sau fotbaliști, sportivii nu au fost feriți de rigorile legii. În ciuda faptului că orice sport promovează în principal disciplina, unii dintre practicanți ajung să calce strâmb.
Procurorii i-au acuzat pe sportivi de la conducere sub influența alcoolului, până la trafic de droguri sau chiar viol.
Canabisul, bată-l vina!
Un fost boxer, Roco Anghel (31 de ani), a ajuns în fața instanței în anul 2009. Procurorii au menţionat atunci că l-au prins pe Anghel când încerca să vândă 77 de grame de canabis și au mai găsit în casa acestuia alte 8,3 grame, iar, în apropierea locuinței, o pungă cu un sfert de kilogram de drog.
Astfel, în ianuarie 2010, judecătorii din cadrul Tribunalului Iași l-au condamnat pe fostul pugilist la trei ani și șase luni de închisoare, pentru trafic de droguri.
Băut la volan
Doi fotbaliști ieșeni au fost nevoiți să dea explicații în fața judecătorilor în ultimii ani. Fostul atacant al Politehnicii Iaşi, Ionuț Bâlbă, a fost condamnat la nouă luni de închisoare, cu suspendare, pentru conducerea sub influența alcoolului a unui vehicul pe drumurile publice. Pe 9 octombrie 2008, un echipaj al Poliției Rutiere care patrula pe strada Sf. Lazăr a oprit mașina Audi Q7 în care se afla Bâlbă.
Potrivit procurorilor, la volan s-ar fi aflat atacantul Politehnicii, care a blocat portierele și s-a mutat pe locul din dreapta-față. Dus la spital pentru a i se lua probe de sânge, fotbalistului i-a fost găsită o alcoolemie de 0,9 la mie.
Mai mult, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat şi pe fostul atacant al echipei Politehnica Iaşi, Daniel Pancu, la zece luni de închisoare, cu suspendare, tot pentru conducere sub influența alcoolului.
Oamenii legii au spus că, în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2008, în jurul orei 1.20, Pancu se afla la volanul unei mașini ce rula în zona Nicolina. Poliţiştii au observat că maşina a intrat pe strada Sălciilor, chiar dacă, acolo, exista un indicator cu „Accesul interzis“. Agenţii au oprit vehiculul și au început să-l ia la întrebări pe Pancu. Procurorii au spus că fotbalistul a fost testat după aproape o oră cu aparatul etilotest și a reieșit că avea o alcoolemie de 1,36 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat. După preluarea probelor biologice, medicii au constatat că acesta avea o alcoolemie de 2,30 grame la mie în sânge.
La închisoare, pentru viol
Unul dintre primii fotbaliști ieșeni care au avut probleme cu legea a fost Vasile Apachiței. Fostul component al echipei Politehnica Iași a fost acuzat în urmă cu câțiva ani că ar fi violat o tânără. Chiar dacă în fața instanței și-a susținut nevinovăția, Apachiței a fost condamnat la cinci ani de detenţie, pentru viol. Ulterior, acesta a fost pedepsit de instanță și pentru punerea în circulație a unui autoturism neînmatriculat. Ulterior, el a scăpat de pușcărie, însă a fost pedepsit de judecători pentru furt calificat.
Aşadar, fostul fotbalist s-a ales cu acest dosar, în urma unei plângeri formulate de o elevă din Iași. Minora l-a acuzat pe Apachiței că i-ar fi luat telefonul mobil. Fostul fotbalist s-ar fi aflat într-un tramvai, împreună cu doi controlori ai Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Iași. În mijlocul de transport se aflau și două eleve, care nu aveau asupra lor nici legitimații de călătorie, nici bilete. Cele două tinere au fost legitimate și amendate de controlori.
Potrivit procurorilor, la coborârea din tramvai, Apachiței le-ar fi făcut observații celor două tinere, arătându-le că „nu este frumos să nu composteze bilet“. Una dintre fete ar fi motivat că se grăbeau, fiind așteptate de unul dintre profesorii lor, pentru a merge într-o excursie. Fata i-ar fi înmânat telefonul mobil lui Apachiței, în așa fel încât acesta să-l sune pe cadrul didactic respectiv, dar, potrivit minorei, fostul fotbalist ar fi refuzat să-i returneze celularul. Magistraţii l-au achitat pe fostul sportiv, considerând că fapta nu are gradul de pericol social al unei infracțiuni, și i-au aplicat o amendă administrativă.
Judoka, anchetat după un scandal
În urmă cu mai bine de un an, polițiștii au anunțat că cercetează un judoka de la Clubul Sportiv Politehnica Iaşi, în urma unui scandal petrecut într-un bar din Campusul Studențesc „Tudor Vladimirescu“. Potrivit anchetatorilor, G.N. (23 de ani) a fost implicat într-o bătaie cu niște studenți din cadrul Universităţii Tehnice „Gh. Asachi“, în Clubul „Billa 8“ („Best Billiards“).
Oamenii legii au susţinut că totul a pornit de la ceartă spontană, în urma căreia s-au împărțit pumni și picioare.
LOCURI DE MUNCA IN COMERT IN EVENIMENTUL REGIONAL AL MOLDOVEI
Și foștii boxeri au avut probleme
În 2009, Tribunalul Iași l-a condamnat pe C.A., fost boxer profesionist la Clubul Sportiv Municipal Iași, la doi ani și jumătate de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte. El a primit aceasta pedeapsă după ce a fost acuzat de procurori că l-ar fi lovit pe angajatul unei firme de construcții. Potrivit anchetatorilor, agresorul lucra la o firma de pază și protecție din Iași și, în iulie 2008, l-ar fi lovit cu piciorul în torace pe angajatul unei firme de construcții, iar acesta a căzut cu capul de asfalt și, după câteva ore, a murit.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau