,,Sportul Băcăuan”, la ceas aniversar

default

Dimensiune font:

| 19-08-2014 17:00

Se împlinesc în aceste zile, trei ani de la apariția revistei ,,Sportul Băcăuan”, publicație lunară de cultură sportivă editată de Asociația și Editura ,,Derzis Eruditio” din Bacău, ,,copilul de suflet” al Mihaelei Băbușanu-Amalanci (muzeograf, poet și director al publicației), ing. Adrian Amalanci (secretar general de redacție) și prof. Leonard Popa (redactor-șef) 

Lor li s-au alăturat pe parcurs nume sonore ale ziaristicii și publicisticii băcăuane și nu numai: prof. univ. dr. Radu Ababei, conf. univ. dr. Ioan Dănilă, Mircea M. Ionescu, Florin Filioreanu, Costin Alexandrescu, Marius Ambrozie, Stelian Cartacuzencu, Cornel Pinter, Cătălin Cojocaru, Ion Moraru, Cătălin Barzaghideanu, Dan Sion, Dan Gabriel Mareș, Ionuț Brânzei, Horia Alexoae și mulți alții.
Referitor la toți cei ce își aduc aportul la editarea și publicarea revistei, o mențiune cu totul specială apare în caseta redacției: ,,Articolele, tehnoredactarea, corectura și îngrijirea ediției s-au făcut gratis. Nici un autor nu a fost retribuit. Această notă are înțeles pentru instituțiile fiscale competente”.
Evenimentul aniversar a prilejuit și apariția numărului 36 (iulie/2014) al revistei, cu un sumar bogat și variat, așa cum și-a obișnuit cititorii pe parcursul celor trei ani de existență. Pe lângă editorialul semnat de Mihaela Băbușanu-Amalanci, care face refrire la cei trei ani de apariție neântreruptă a publicației ,,Sportul Băcăuan”, două pagini sunt consacrate urărilor adresate revistei de către sportivi, antrenori și oficiali, printre acestea numărându-se și cea a lui Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal:
,,Cu ocazia unei aniversări deosebite, vă transmit cu bucurie mesajul meu de prietenie și apreciere. Trei ani de existență pentru o publicație de cultură sportivă reprezintă o performanță de continuitate, una remarcabilă în contextul tot mai zbuciumat al presei, în general, și al celei sportive, în special. (…) Sunt mândru și fericit că în Bacău, orașul meu natal, unde a început și formarea mea, se poate face presă sportivă de calitate. Iar acesta e un exemplu în plus că provincia poate constitui o concurență reală pentru Capitală, pentru presa centrală, atunci când o echipă determinată și pasională își canalizează toate energiile spre performanță. Cu speranța că sportul băcăuan va reuși să furnizeze rezultate și performanțe pe care să le tratați la standardul cu care ne-ați obișnuit, vă urez mulți ani rodnici și inspirație din plin!”
Alte titluri din cuprinsul revistei 

,,Gheorghe Megelea, eroul șoptit” - Leonard Popa; ,,Un băcăuan de 12 ani este considerat urmașul lui Guti la Real Madrid” - Dan Sion; ,,Loturile naționale de sărituri în apă sunt formate 90% din sportivi de la SCM Bacău” - Mihaela Băbușanu-Amalanci; ,,Antrenați pentru a salva” - Florin Filioreanu; ,,Credința creștină și sportul” - pr. prof. dr. Constantin Leonte; ,,C.N. de table oferă în premieră, un premiu cu totul special!” - RDB; Slalom lingvistic - ,,Să reînviem un cuvânt: sport(s) men (VII)” - Ioan Dănilă etc. Revista ,,Sportul Băcăuan” este full-color și apare cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Bacău.
Romulus-Dan BUSNEA
 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei