Sporturile de iarnă, promovate la Târgul de Turism al României
Dimensiune font:
Aceasta este una dintre ofertele municipiului Piatra Neamţ
La deschiderea oficială a Târgului de Turism al României, care a avut loc ieri, standul municipiului Piatra Neamţ a fost vizitat de vicepremierul Costin Borc şi de preşedinta ANT, Anca Pavel Nedea. Ambii s-au arătat încântaţi de modul în care s-a dezvoltat municipiul în ultimii ani, dar şi de frumuseţile naturale de care beneficiază oraşul şi au anunţat că vor susţine proiectele de dezvoltare ale oraşului, după cum informează reprezentanţii oraşului care sunt prezenţi la eveniment. „Piatra Neamţ îşi prezintă la această ediţie a târgului oferta de iarnă, respectiv opţiunile pe care le au cei care doresc să practice schiul, informaţii despre telegondola, pârtia de schi şi posibilităţile de cazare. De asemenea, promovăm ofertele agenţilor economici din turism pentru Sărbătorile de Iarnă la Piatra Neamţ, cât şi evenimentele ce vor avea loc în această iarnă, în special Târgul de Crăciun”, a declarat primarul Dragoş Chitic. Cum temperaturile din ultimii ani au sabotat practicarea sporturilor de iarnă la Piatra Neamţ, municipalitatea prezintă, la această ediţie a Târgului, şi întregul calendar de evenimente pentru anul 2017, în speranţa că, măcar din aprilie, când se dă startul Sărbătorii Curţii Domneşti şi până la Târgul de Crăciun anul viitor, va reuşi să atragă turişti.
Andreea AMARIEI, Alina FERENŢ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau