Sporul de gardă, cerut în instanţă
Dimensiune font:
Peste 30 de medici de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui au dat în judecată unitatea medicală şi solicită în instanţă plata sporului de gardă * fiecare specialist are de primit, în medie, câte 2.500 de lei
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vaslui a fost chemat în instanţă, la Tribunalul Vaslui, de peste 30 de medici care, în perioada februarie – aprilie 2014, nu au mai primit sporul de gardă, în urma unei decizii a Consiliului de Administraţie al unităţii medicale cu scopul reducerii cheltuielilor. Medicii vasluieni care s-au adresat instanţei consideră că măsura a fost una abuzivă şi ilegală, motiv pentru care solicită în instanţă plata acelor drepturi băneşti reţinute pe statul de plată. „Măsura eliminării sporului de gardă era ultima care trebuia luată de conducerea spitalului. Nu se poate să-i iei un drept medicului care stă 30 de ore continuu în spital atunci când este de gardă. Avem specialişti care au făcut şi câte 15 gărzi pe lună, ceea ce presupune un efort deosebit, care nu a fost remunerat”, a declarat, preşedintele Sindicatului Independent al Medicilor din cadrul SJU Vaslui, Cătălina Ochişor. Dacă instanţa de judecată le va da câştig de cauză, fiecare medic va avea de primit, în medie, câte 2.500 de lei pentru cele trei luni în care nu le-a fost acordat sporul de gardă.
Simona POP
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau