Stare de alertă la Primăria Iaşi!
Dimensiune font:
Înrăutăţirea vremii pentru următoarele două zile va scoate pe străzi utilajele folosite pentru împrăştierea de material antiderapant
Dată fiind atenţionarea meteorologică de cod galben valabilă până vineri, 21 aprilie, ora 10.00, de răcire accentuată a temperaturilor, precipitaţii abundente sub formă de ploaie şi zăpadă şi intensificări ale vântului, primarul Mihai Chirica a dispus Comandamentului Local pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi tuturor direcţiilor şi societăţilor comerciale din subordinea municipalităţii să ia toate măsurile necesare pentru combaterea efectelor negative ale vremii severe.
Astfel, pentru menţinerea viabilităţii străzilor din municipiu, în perioada 19 - 21 aprilie, Citadin SA Iaşi a mobilizat 23 de muncitori şi 3 persoane în supracontrol. În caz de nevoie, Citadin SA poate acţiona cu 9 autovehicule cu răspânditor de material antiderapant de 8,5 tone, 2 autobasculante de 16 tone, 6 tractoare cu lamă, 4 buldoexcavatoare cu lamă, două încărcătoare frontale şi 3 autobasculante MAN. De asemenea, în cadrul societăţii din subordinea municipalităţii au fost desemnaţi mai mulţi dispeceri, astfel încât să se asigure permanenţa non-stop. În prezent, în stocurile Citadin SA se află 24.000 litri de motorină, 869 de tone de clorură de sodiu, 32 de tone de clorură de calciu şi 215 tone de material antiderapant.
Ploi, vânt şi ninsori
În intervalul 19-21 aprilie, vor fi precipitaţii mai ales în estul teritoriului. În Moldova se vor semnala precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare, vitezele la rafală urmând a atinge atinge 50-60 km/h. În Iaşi, viteza vântului nu va depăşi 33km/oră (astăzi, orele 15.00-18.00). În schimb, vineri, temperatura medie diurnă nu va urca mai mult de 1 grad Celsius. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau