Statistică „mortală” pentru sucevenii cu handicap
Dimensiune font:
Potrivit unei informări a Serviciului de Protecţie Socială, în primul semestru al acestui an au încetat 53 de contracte de muncă ale asistenţilor personali, cele mai multe, respectiv 18, prin decesul persoanei cu handicap grav. Cu alte cuvinte, 18 suceveni au rămas fără slujbă, întrucât, conform reglementărilor în vigoare, asistentul personal încheie contract individual de muncă cu primarul unităţii administrativ-teritoriale pe raza căreia bolnavul cu handicap grav domiciliază, iar respectivul contract încetează odată cu trecerea în nefiinţă a persoanei cu dizabilităţi. În perioada amintită, încă 9 contracte de muncă au fost desfăcute la cererea asistentului, iar 5 au încetat ca urmare a renunţării la salariu, în favoarea primirii indemnizaţiei acordate prin lege persoanei cu dizabilităţi. Lidia DIACONU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau