Studenţii de la UAIC se pot înscrie la bursele „Sfântul Dumitru”
Dimensiune font:
Până pe 22 octombrie 2018, studenţii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi îşi pot depune candidaturile pentru a obţine una dintre Bursele „Sfântul Dumitru”, oferite de Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” şi prof. univ. dr. Dumitru Oprea, rector al universităţii ieşene în perioada 2000-2008.
Bursa reprezintă echivalentul dobânzii cumulate la suma de 10.410 de euro donată de fostul rector al UAIC către universitate, valoarea acesteia fiind, în 2016, de 400 de euro. La această competiţie se pot înscrie studenţii din anii al II-lea sau al III-lea de la ciclul de licenţă, absolvenţi din promoţia 2018, cu condiţia să fi fost înscrişi anul trecut la studii de licenţă. Pentru a se înscrie, studenţii au nevoie de următoarele documente: situaţia şcolară din anul universitar 2017-2018, CV-ul, copie după cartea sau buletinul de identitate, o scrisoare-eseu de cel mult 2 pagini în care candidatul trebuie să-şi prezinte intenţiile de dezvoltare profesională în următorii cinci ani, adeverinţe sau diplome care să ateste obţinerea de premii la concursuri naţionale sau internaţionale sau implicarea în proiecte studenţeşti. Câştigătorul bursei va fi stabilit pe baza unui punctaj calculat după următoarele criterii: media anului precedent - 30%, implicarea în proiecte sociale - 10%, premii la concursuri destinate studenţilor - 55%, şi 5% va conta conţinutul eseului. Din comisie fac parte prof. univ. dr. Mihaela Onofrei - ordonatorul de credite al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, prof. univ. dr. Dumitru Oprea - fondatorul premiului, Ovidiu-Neculai Avădanei - câştigătorul „Bursei Sfântul Dumitru” în anul 2017 şi reprezentantul studenţilor în Biroul Senat al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Dosarele vor fi depuse într-un plic sigilat la Secretariatul Prorectoratului pentru activităţi studenţeşti şi parteneriate cu mediul economic şi sectorul public. Festivitatea de decernare va avea loc la finalul lunii octombrie, în cadrul Zilelor Universităţii. Silvia CRAUS
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau