Sucevenii fac turism cultural la Botoşani şi Iaşi

default

Dimensiune font:

| 14-05-2015 05:45

În lipsa oricărei oferte culturale, locuitorii urbei merg în oraşele învecinate ca să vadă un film, o piesă de teatru sau un concert simfonic * în municipiu nu există nici măcar pistă pentru biciclete * Primăria se laudă de ani de zile că va rezolva această problemă, dar nu se vede mai nimic

Înainte de 1989, municipiul a avut nu unul, ci patru cinematografe, toate funcţionale. Două dintre săli se aflau în cartierele Iţcani şi Burdujeni. Celelalte în zona centrală. Fostul Cinematograf din Burdujeni îi găzduieşte astăzi pe parte dintre angajaţii municipalităţii.
După Revoluţie, doar cinematograful „Modern”, aflat în centrul Sucevei a mai rămas deschis. Şi-a închis însă porţile în 2004. Şase ani mai târziu, Primăria a început să modernizeze clădirea. Banii au venit cu ţârâita, lucrările nu sunt gata nici acum. Ce-i drept, investiţiile executate de constructor sunt complexe şi costisitoare. Din vechea clădire nu a mai rămas decât un singur perete. Fiecare zid ridicat a costat bani mulţi. Valoarea proiectului este de două milioane de euro. Oricum, sucevenii aşteaptă cu nerăbdare inaugurarea investiţiei. Şi asta pentru că fostul „Modern” va găzdui şi o sală de cinematograf.

Citeşte şi Firma Primăriei Suceava vrea să vândă apă caldă şi căldură


Încă zece săli de cinema... pe hârtie
Primarul Ion Lungu a declarat ieri că pe 12 mai a avut loc licitaţia pentru dotarea cinematografului „Modern”. Valoarea dotărilor este de 3,2 milioane de lei. „Sper ca noul centrulsă devină funcţional în iulie”, ne-a declarat Lungu. Termenul este optimist, dat fiind faptul că cel mai probabil licitaţia va fi contestată.
Culmea este că pe hârtie Suceava stă foarte bine la capitolul săli de cinema. Două centre comerciale din oraş au anunţat că vor să demareze astfel de investiţii. În total, Iulius Mall şi Shoping City ar vrea să construiască două multiplexuri cu zece săli. „Shoping City Suceava a solicitat un certificat de urbanism pentru construcţia a patru săli”
, a spus Ion Lungu. Primarul susţine că cele zece săli vot fi gata tot la sfârşitul acestui an. Altfel spus, filme să fie, că de săli nu vor duce lipsă sucevenii.
Cât despre finanţarea unei trupe de teatru, conducerea Primăriei nu spune mai nimic. Foarte multe dintre spectacolele găzduite de Casa de Cultură sunt anulate din lipsă de public. Sala nu a fost modernizată şi nici nu este încălzită. Aşa că iubitorii de teatru preferă să meargă tot în judeţele vecine când vor să-şi vadă actorii preferaţi pe scenă.
Oana ŞLEMCO

Municipiul nu are nici măcar piste pentru biciclete. În 2012, municipalitatea a trasat parcă în bătaie de joc nişte dungi pe trotuare, delimitând astfel pistele pentru ciclişti. Pe alocuri, dungile se opreau fie într-un copac, fie într-un stâlp de iluminat. Acum, pistele aproape că nici nu se mai văd, ploaia, ninsorile şi constructorii care înlocuiesc conductele de apă şi de canalizare le-a venit de hac

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei