Sute de amenzi date în Iaşi de Sf. Constantin şi Elena
Dimensiune font:
Poliţiştii ieşeni au desfăşurat activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii
Peste 200 de poliţişti ieşeni au efectuat 16 acţiuni, controale, filtre și alte activități. În urma activităților desfăşurate, au fost constatate 14 infracţiuni. Au fost prinşi doi minori dispăruţi de la domiciliu. Totodată, a fost anulat dreptul de port şi folosire a armelor pentru două persoane.
De asemenea, au fost date 479 de amenzi, în valoare de 108.925 de lei. Poliţiştii ieşeni au aplicat 61 de amenzi pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică, 31 de amenzi prevăzute de legea privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi şapte la legea privind paza obiectivelor.
Pentru prevenirea accidentelor, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în urma cărora au aplicat 362 de amenzi, dintre care 50 pentru abateri comise de pietoni, 2 pentru consum de alcool, şi 63 pentru încălcarea regimului legal de viteză. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 17 permise de conducere.
Mai mult, poliţiştii de la transporturi au patrulat în 12 trenuri de călători şi în staţiile de cale ferată pentru prevenirea comiterii infracţiunilor. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau