Sute de gherţoi amendaţi de poliţişti în această lună
Dimensiune font:
Pe parcursul lunii iulie, poliţiştii locali susţin că au avut în vedere verificarea zonelor unde au fost sesizate fapte de încălcare a ordinii şi liniştii publice. Astfel, s-a acţionat cu precădere pentru sancţionarea persoanelor şi a grupurilor de tineri, care, pe fondul consumului de alcool comit fapte antisociale, provoacă scandal sau tulbură liniştea locatarilor. Cu această ocazie, în perioada de referinţă, în urma activităţilor specifice desfăşurate în cartierele din municipiul Iaşi, poliţiştii locali au aplicat 333 de sancţiuni contravenţionale, conform Legii nr. 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, cu o valoare de 63.900 lei. Dintre acestea, 136 de sancţiuni au fost aplicate pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice şi 41 au fost aplicate pentru provocare şi participare la scandal. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau