Tabără pentru copiii cu diabet
Dimensiune font:
Anul acesta, Lions Club Iaşi România 2000 a organizat prima ediţie a unei tabere de copii cu afecţiuni diabetice, dependenţi de insulină, în colaborare cu Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi, care a selectat zece copii din mediul rural, din judeţele Iaşi, Vaslui şi Neamţ. Între 26 şi 30 iunie, copiii au parte de distracţie prin jocuri în incinta motelului Bucium, la piscina acestuia, la parcul de agrement Hamak şi fac plimbări în Grădina Botanică. Mai mult, doi medici voluntari – Dana Anton Păduraru şi Delia, susţin şedinţe zilnice menite a contribui la educaţia privind conduita bolnavilor de diabet. De aceste cursuri beneficiază şi cei cinci părinţi ce însoţesc copii în tabără. „Sperăm ca rezultatele taberei să fie cele scontate şi anume conştientizarea de către populaţie a pericolului generat de afecţiunile diabetice, creşterea gradului de educaţie a copiilor bolnavi de diabet şi a părinţilor lor precum şi relaxare unui grup de copii care au încheiat anul şcolar. Pe viitor, ne propunem ca această tabără să aibă continuitate anuală şi să creştem numărul beneficiarilor în funcţie de nevoi, de posibilităţi financiare şi de impactul acţiunii din acest an”, spun reprezentanţii Lion Club România 2000. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau