Tabără pentru copiii insulino-dependenţi
Dimensiune font:
La Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău, astăzi, va avea loc o nouă ediţie a Taberei pentru copiii insulino-dependenţi organizată de Lions Club Moldova. Astfel, 12 copii din tot judeţul vor petrece în tabără opt zile într-un program caracterizat de preşedintele în exerciţiu Gabriel Crîşmaru, ca fiind „unul de recreere, dar şi de pregătire pentru tipul specific de viaţă pe care îl presupune această afecţiune”. Tabăra este organizată în parteneriat cu Spitalul Judeţean şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău. Alături de copiii din tabără vor fi, astfel, medicul Gabriela Fetecău, asistenta Lidia Gârleanu şi psihologul Angela Lăcătuşu, dar şi Ovidiu Băleanu. „Clubul nostru a decis, de mai bine de 24 de ani, conform devizei mişcării lionistice internaţionale, să ajute persoanele aflate în nevoi. Acum este vorba de copiii insulino-dependenţi. Scopul taberei din acest an este să demonstrăm că aceşti copii sunt la fel ca ceilalţi, că nu au anumite restricţii, ci doar trebuie să aibă un mod de viaţă mai organizat, mai planificat. Astfel ei vor reuşi să se bucure de tot ceea ce se bucură şi ceilalţi copii”, spune Gabriel Crîşmaru, preşedintele Lions Club Moldova. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau