Tablete performante pentru ambulanţe ruginite
Dimensiune font:
Nu are maşini suficiente, dar are tablete cu tehnologie modernă * este vorba despre parcul auto de la Ambulanţa Suceava, care ar putea fi casat în proporţie de 60%
Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA) Suceava a primit 34 de tablete de la STS, pentru ca medicii şi asistentele medicale să completeze formularele de la intervenţii în format electronic. Până acum, informaţiile erau completate pe hârtie.
Alexandru Lăzăreanu, directorul SJA, a explicat că tabletele au ajuns la Suceava în urmă cu două luni, dar au fost puse în funcţiune abia acum pentru că parolele de accesare nu au ajuns odată cu ele. Echipamentele electronice au fost cumpărate printr-un program european şi sunt extrem de utile, crede Lăzăreanu. „Sunt extraordinar de multe avantaje. Ai o evidenţă foarte clară a timpilor de intervenţie. În momentul în care a venit semnalul, după apelul de la 112, tableta înregistrează ora şi nu mai poate fi modificată ulterior. Se înregistrează şi ora la care ajunge ambulanţa la pacient. Dacă bolnavul refuză transportul la spital, trebuie să semneze pe tabletă. Dacă cineva din familie agresează echipajul, se pot lua şi imagini. Sunt o sumedenie de avantaje, faţă de atunci când eşti nevoit să fugi cu o cartotecă sub braţ”, a declarat Alexandru Lăzăreanu.
Citește și
Profesori „exmatriculaţi“ de procurorii Anticorupţie
60 la sută din parcul auto, casabil
Pe de altă parte, Serviciul Judeţean de Ambulanţă are 49 de autosanitare, dintre care 34 de intervenţie. Cele mai multe sunt numai bune de casat. Alexandru Lăzăreanu susţine că aproximativ 60 la sută din parcul auto este casabil. Unele maşini au parcurs şi peste un milion de kilometri. Cele mai noi maşini s-au primit în 2014, iar acum au peste 200.000 de kilometri. Cele care sunt din 2008 au şi câte 700.000 de kilometri. „Avem două ambulanţe de tip C, una are în jur de 500.000 de kilometri, iar cealaltă 640.000. Maşinile de transport neasistate au şi 900.000 de km. Asta ne consumă foarte mulţi bani la întreţinere. Avem multe solicitări, timpii de aşteptare sunt uneori lungi şi avem probleme”, ne-a declarat Alexandru Lăzăreanu. El a mai spus că Ministerul Sănătăţii a avut bani pentru achiziţia de autosanitare, dar procedurile birocratice s-au lungit pentru că angajaţii nu se grăbesc să pună semnăturile pe caietul de sarcini. „Nimeni nu vrea să-şi asume caietul de sarcini. Noi suferim că nu avem maşini, nu din lipsă de bani”, a mai spus Lăzăreanu.
Oana ŞLEMCO
„Maşinile de transport neasistate au şi 900.000 de km. Asta ne consumă foarte mulţi bani la întreţinere” – Alexandru Lăzăreanu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau