Tăicuța Arsenie, condus pe ultimul drum de mii de credincioși

default

Dimensiune font:

| 22-02-2018 05:01

 

 

Din Ardeal, din Banat, din nordul Moldovei, din toată țara, peste 3.000 de credincioși au venit marți la înmormântarea părintelui Arsenie Voaideș, starețul mănăstirii Sf. Sava – Berzunți și duhovnicul Mănăstirii „Buna Vestire” din Pogleț (Corbasca). Clopotele băteau și lumea urca spre mănăstire. Zeci și zeci, sute și sute, cu frunțile plecate și lacrimi în ochi, tineri și vârstnici, monahi și monahii. Din șoaptele rostite între creștini se pot înțelege regretul, durerea și tristețea. ”Nu se poate maică așa ceva. Nu știu ce-o fi fost? S-o fi supărat Dumnezeu pe noi. Ce om minunat a fost părintele Arsenie!”, spunea, plângând, una dintre bătrânele satului. Alte femei o încuviințau tăcut. ”Când au fost apele mari, a venit să dea o mână de ajutor la fiecare gospodărie”, povestea o alta. ”Cât de mult s-a zbătut să se facă drumul acesta spre sat și spre mănăstire. Dacă nu era părintele Arsenie, cine știe ce-ar fi fost azi..”, a mai zis unul dintre oameni. Practic, miile de suflete prezente la mănăstire aveau, fiecare, o poveste minunată din care făcea parte și părintele. Că era vorba de un ajutor financiar sau unul material, de un sfat bun, o rugăciune rostită la moment de cumpănă, o încurajare la o clipă de cădere, un zâmbet la o întristare a sufletului. Toate acestea, pentru că arhimandritul Arsenie a știut de-a lungul celor peste patru decenii de călugărie să facă simțită iubirea lui Hristos tuturor celor care au dorit să-L cunoască. În biserica așezământului monahal, pe care l-a refăcut din temelie și pe care-l o iubea ”ca pe lumina ochilor”, după cum avea să menționeze Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, s-au regăsit în rugăciune, alături de ierarh, părinți stareți veniți de la mănăstiri și schituri din toată Moldova. Alături de aceștia, numeroase măicuțe și călugări din toată Mitropolia Moldovei și Bucovinei, reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale, pelerini și credincioși. Pe fața fiecăruia, lângă lumina caldă a lumânării, se puteau vedea urme de lacrimi. Asemenea și pe chipul Înaltpreasfinției Sale, care a săvârșit rânduiala de înmormântare. Un sobor de preoți și de călugări l-au întâmpinat pe întâiul lor stătător, IPS Ioachim Băcăuanul, arhiepiscopul Romanului și Bacăului, care a vorbit despre cel pe care, după mai bine de 40 de ani de când l-a cunoscut, l-a numit „Părintele Arsenie – filantropul care s-a născut în ceruri”. Tot despre părintele Arsenie, IPS Ioachim a spus că a fost unul dintre cei mai sinceri călugări ascultători din câte i-a dat Dumnezeu să-i cunoască în viața sa sacerdotală. Timp de minute întregi, IPS Ioachim a enumerat principalele momente ale vieții dedicate de părinte Bisericii, credinței creștine ortodoxe și oamenilor printre care a trăit. „Una dintre cele mai neașteptate informații, care a zdruncinat din temelii, în ultimele zile, Arhiepiscopia noastră, a Romanului și Bacăului, și nu numai, a fost plecarea inopinată din lumea aceasta a Părintelui Arsenie Voaideș, starețul nepereche al Mănăstirii „Schimbarea la Față” și „Sf. Sava” din ținutul Berzunțiului, Bacău. Vestea morții sale a fost percepută ca o undă de șoc, care a trecut prin sufletele tuturor, mai ales a celor ce au avut șansa unică să-l fi cunoscut personal pe acest Părinte duhovnicesc restaurator de „temple ale Duhului Sfânt”. La moartea lui neașteptată, mirarea a cuprins inimile tuturor. Când am luat cunoștință de eveniment, lacrimile ne-au brăzdat fețele, fără a le mai putea controla și ostoi, iar buzele noastre murmurau doar: „Vai..!. Nu se poate...!, Nu-mi vine să cred...! Doamne ferește...! Poate totuși e o eroare, o glumă sau o farsă”...etc. Dar din păcate, neverosimilul s-a dovedit a fi cruntă realitate. Da, dragii mei, părintele stareț Arsenie, într-o mașină a SMURD-lui în drum spre Iași, nu departe de Roman, în ziua de 17 februarie, către orele 15.00 părăsea această lume. Sufletul lui pleca pe un drum fără întoarcere, iar trupul lui, iată-l, aici, în fața noastră, înconjurându-l cu respect și pioșenie, ca apoi, după ce îl vom prohodi, îl vom așeza, așa cum a dorit el, într-un mormânt nou, săpat lângă cel al mamei sale, maica Parascheva, nu departe de biserica acestei mănăstiri, pe care el a re-ctitorit-o și pe care o iubea ca pe lumina ochilor”. La sfârșitul slujbei, chiriarhul a rememorat pentru cei prezenți câteva momente din viața părintelui Arsenie Voaideș, ”un model de ascultare și smerenie”. Florin CRĂCIUN


 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei