Tâlhar prins de poliţişti
Dimensiune font:
La doar 21 de ani un tânar din oraşul Dărmăneşti, judeţăul Bacău, îşI făcuse deja o „carieră” în domeniile: furturi, tâlhării, agresiuni. Infractorul a reuşit să scape neidentificat câteva luni după ce agresase chiar un agent de pază de la o societate comercială din Dărmănești. Agentul, un bărbat de 46 de ani, a fost agresat în noaptea de 20/21.07.2014, pentru telefonul mobil şi mai multe bunuri care le avea asupra lui. Nefiind prins, tânărul infractor şi-a continuat activitatea, în data de 14.11.2014 dând o spargere într-o locuinţă tot din Dărmăneşti. La mijlocul lunii decembrie decembrie lucrători de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacau l-au identificat și l-au reținut pe bărbatul de 21 ani. „Cu ocazia cercetărilor, s-a probat pe cale ştiinţifică (identificare dactiloscopică) participarea în calitate de autor a aceluiaşi suspect şi la un furt din locuinţa din oraşului Dărmăneşti, comis de autori neidentificaţi în ziua de 14.11.2014”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal de poliție Narcisa Butnaru. Suspectul de 21 ani a fost reţinut preventiv pentru 24 de ore, apoi a fost prezentat Judecătoriei Moineşti cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și furt calificat.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau