Tâlhărit pe pasarelă
Dimensiune font:
Pe 29 aprilie, s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Iaşi, M. V., de 32 ani, care a adus la cunoştinţă faptul că în noaptea de 28/29 aprilie 2015, în jurul orelor 23.30, în timp ce se deplasa pe o pasarelă pietonală din mun. Iaşi, un tânăr necunoscut l-a deposedat de un portofel în care avea actele de identitate, 230 lei şi un card bancar.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de “tâlhărie calificată”, faptă prevăzută şi pedepsită de art.234, din Codul Penal.
Poliţiştii din mun. Iaşi în colaborare cu cei de la Paşcani, au efectuat cercetari şi investigaţii, la data de 05.05.2015 fiind identificat bănuitul comiterii faptei: H. Viorel, de 50 ani. Acesta a fost depistat de poliţiştii păşcăneni, pe raza comunei Mogoşeşti şi adus la cercetări.
În urma probatoriului administrat în cauză, s-a procedat la reţinerea pe bază de ordonanţă a persoanei şi introducerea în Arestul IPJ Iaşi, urmând ca în data de 06.05.2015 să fie prezentat la Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi cu propuneri legale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau