Taxa pentru buletin se poate plăti şi prin SMS
Dimensiune font:
Şefii instituţiei susţin că, folosindu-se de plata taxelor prin SMS, timpul de aşteptare pentru soluţionarea cererilor va fi considerabil redus * de regulă la ghişeele Serviciului de Evidenţă a Persoanelor sunt în aşteptare de la 20 până la 50 de persoane, chiar 200 persoane în timpul verii
Persoanelor sunt în aşteptare de la 20 până la 50 de persoane, chiar 200 persoane în timpul verii
Direcţia Locală de Evidenţă a Persoanelor (DLEP) Iaşi a lansat ieri o nouă facilitate pentru cetăţenii care solicită eliberarea unui nou act de identitate sau a unui document specific activităţii Stării Civile: plata prin SMS a taxelor aferente cărţilor de identitate definitive sau provizorii. „Dorim să oferim o nouă alternativă de plată a taxelor specifice activităţilor de stare civilă şi evidenţă a persoanelor. „Începând cu 24 aprilie se poate plăti prin SMS echivalentul contravalorii actelor de identitate: 7 lei pentru cartea de identitate definitivă respectiv un leu pentru cartea de identitate provizorie. Ulterior, după data de 1 mai, aceeaşi facilitate va fi disponibilă şi pentru taxa de procesare dosar specifică activităţii de Stare Civilă. Este un proiect important, care menţine instituţia pe linia digitalizării, cu scopul de a obţine pe viitor suplimentarea acestor servicii, totul pentru simplificarea procedurilor, a eficientizării timpului cetăţeanului, în strânsă legătură cu permisivitatea pe care o oferă legislaţia din domeniu”, a explicat directorul DLEP Iaşi, Marius Bodoga.
Timp economisit
Acesta a explicat că la transmiterea SMS-ului, se va genera automat un e-mail către o adresă electronică dedicată (creată de reprezentanţii DLEP Iaşi) care va conţine dovada plăţii. Aceasta va fi listată de către lucrătorul de la birou şi va fi ataşată la dosar, fiind eliminat astfel timpul de aşteptare al cetăţenilor de la ghişee. „De regulă, la primă oră de program cu publicul, la ghişeele Serviciului de Evidenţă a Persoanelor, sunt în aşteptare de la 20 până la 50 de persoane, chiar 200 persoane în timpul verii. Folosindu-se de plata taxelor prin SMS, timpul de aşteptare pentru soluţionarea cererilor va fi considerabil redus. Numărul scurt la care se pot trimite SMS-uri este 7530, cu textul IS7 CNP, dacă se doreşte cartea de identitate definitivă, IS1 CNP, dacă este vizată cartea de identitate provizorie, IS12 CNP pentru taxa de procesare dosar pentru activitatea specifică Stării Civile. Prin SMS, un solicitant va achita 1,5 euro (fără TVA) pentru buletin, sau 0,2 euro (fără TVA) pentru cartea de identitate provizorie”, a mai spus directorul DLEP Iaşi.
Noua facilitate va funcţiona în paralel cu metodele deja existente: plata la casieriile Serviciului de Evidenţă a Persoanelor sau din centrele de cartier, la care se adaugă plata online pe ghişeul.ro. Tudor DAMASCHIN
* * *
În anul 2017, s-au eliberat 56 427 chitanţe la Serviciul de Evidenţă a Persoanelor, respectivă 14 329 chitanţe pentru activităţile specifice Serviciului de Stare Civilă. Deja, serviciile instituţiei de programare online pe cele trei paliere: căsătorii, acte de identitate şi transcrieri au depăşit pragul de 215 000 de persoane programate online, de la lansarea acestor facilităţi
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau