Taxe mai mari la Universitatea „Ştefan Cel Mare”
Dimensiune font:
Majorarea ar putea fi, în medie, de aproximativ 6% în anul academic 2016-2017 * cuantumul taxelor nu a mai fost modificat în ultimii trei ani
Potrivit unui comunicat emis de instituţie, cuantumurile taxelor şi tarifelor ce urmează să intre în vigoare în anul universitar 2016 - 2017 au fost discutate într-o şedinţă a Consiliului de Administraţie.
„Discuţiile au fost generate de faptul că în Contractul instituţional pe care rectorul îl semnează cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice este cuprinsă obligaţia expresă de a corela taxele de studiu cu cuantumul alocaţiei bugetare pe student echivalent (care este de 3.040 lei pe an), dar şi de faptul că nivelul taxelor practicate în USV nu a fost modificat în ultimii trei ani”, se arată în comunicat.
Totodată, în comunicat se arată că, în condiţiile majorării salariului minim pe economie şi a creşterilor salariale din sistemul bugetar românesc, adoptate pe parcursul anului trecut, „măsuri cu implicaţii importante asupra bugetului universităţii”, Consiliul de Administraţie al USV a propus şi avizat adaptarea taxelor din USV „la noul context economico-fiscal”.
Burse sociale de 300 de lei
Consiliul de Administraţie a decis ca, pentru a veni în sprijinul persoanelor provenite din medii dezavantajate, să aloce, începând cu anul universitar 2016-2017, burse sociale în valoare de 300 lei tuturor studenţilor care îndeplinesc criteriile de acordare a acestui tip de bursă, utilizând finanţările obţinute, inclusiv prin proiectele europene cu finanţare nerambursabilă.
Totodată, pentru a stimula performanţa pe parcursul anilor de facultate şi a scădea rata abandonului şcolar, primilor trei studenţi cu taxă din anul I de studiu de la numeroase programe de studii li se vor acorda burse speciale reprezentând 75%, 50%, 25% din taxa anuală de şcolarizare.
Consiliul de Administraţie a decis să anuleze anumite plăţi solicitate celor care îşi propun să urmeze o facultate la Suceava, respectiv au fost eliminate taxele de înscriere la bibliotecă şi de eliberare a cardului de acces pentru studenţii USV, precum şi penalizările pentru deteriorarea etichetelor RFID, taxele de acces la facilităţile sportive şi de recreere, precum şi la sala de conferinţe din cadrul Centrului de Formare Continuă din Vatra Dornei.
Roxana NĂSTASĂ
Propunerile au fost înaintate spre aprobare Senatului Universităţii „Ştefan Cel Mare”
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau