Taxe neschimbate pentru comercianţi
Dimensiune font:
Autorităţile locale au decis să vină în sprijinul micilor agenţi economici şi să nu majoreze dările
Agenţii economici care utilizează spaţii puse la dispoziţie de Direcţia de Administrare Pieţe, Târguri şi Oboare din cadrul Primăriei Vaslui nu au motive de îngrijorare. La propunerea primarului Vasile Pavăl, consilierii locali au votat menţinerea la nivelul anului fiscal 2014 a taxelor pentru utilizarea temporară a locurilor publice.
Ajutor pentru firme
Una dintre sursele de finanţare a bugetului local se constituie din taxa pentru ocuparea temporară a locurilor publice, prevăzută la art. 283, alin. 1 din Legea nr. 571/2003, actualizată. „Dată fiind situaţia financiară actuală a cetăţenilor cât şi a persoanelor juridice şi ţinând cont de conjunctura economică actuală ce se reflectă prin faptul că numeroase persoane juridice au intrat în procedura de insolvenţă sau faliment, nu se impune majorarea taxelor locale aplicate de Direcţia Administrare Pieţe, Târguri şi Oboare Vaslui în anul 2015 şi pot fi menţinute la nivelul stabilit şi aprobate pentru anul fiscal 2014. Consider că este oportun să se păstreze acelaşi nivel al acestor taxe local şi chiar micşorarea unora dintre ele”, a precizat primarul Vasile Pavăl. Pentru utilizarea temporară a locurilor publice administrate în mod direct de către Primăria Vaslui, prin Direcţia Administrare Pieţe, Târguri şi Oboare, se stabilesc taxe pentru ocuparea domeniului public/privat al municipiului Vaslui. Primarul susţine că prin menţinerea taxelor la acelaşi nivel cu cel din anul fiscal 2014, administraţia locală vrea să ofere un minim sprijin agenţilor economici greu încercaţi în ultimii ani.
Simona POP
„Interesul nostru nu este să majorăm taxele, mai ales că avem un nivel de încasare bun. Atât persoanele fizice, cât şi cele juridice plătesc la timp aceste taxe şi le mulţumesc pentru acest lucru. Este practic un ajutor reciproc, oamenii contribuie constant la bugetul local, iar noi nu vrem să-i împovărăm în plus” - primarul Vasile Pavăl
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau