Taximetriştii din zona Aeroportului Iaşi, verificaţi de poliţişti
Dimensiune font:
Poliţiştii au acționat la finele săptămânii trecute pentru verificarea legalității activității de taximetrie în zona a opt aeroporturi din țară.
În doar două ore, au fost verificate peste 270 de autoturisme și au fost date 117 amenzi pentru abateri de la normele privind circulația pe drumurile publice și activitatea de taximetrie.
Astfel, sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Poliţie Transporturi și a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, oamenii legii au acţionat în zona Aeroporturilor Internaţionale Iași, Bacău, Suceava, „Henri Coandă” Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova și Constanța, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport în regim de taxi.
Activitatea a vizat prinderea persoanelor care practică ilegal taximetria, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate a serviciilor oferite.
De asemenea, polițiștii au verificat funcționarea corectă a aparatelor de taxat, precum și starea tehnică a autovehiculelor care efectuau activități de taximetrie.
În doar două ore, în funcție de traficul de pasageri din fiecare aeroport, poliţiştii au verificat 273 de autoturisme, iar, în urma neregulilor constatate, au fost date 117 amenzi, în valoare de aproape 30.000 de lei. Totodată, au fost reținute trei permise de conducere. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau