Taximetriştii din zona Aeroportului, verificaţi de oamenii legii
Dimensiune font:
Poliţiştii au acționat recent pentru verificarea legalității activității de taximetrie în zona Aeroporturilor Internaţionale Iaşi, „Henri Coandă” Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Craiova şi Bacău. În doar două ore, au fost verificate 150 de autoturisme și au fost date 51 de amenzi, în valoare totală de peste 11.000 de lei. Astfel, sub coordonarea Direcţiei de Poliţie Transporturi și a Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii au acţionat în zona aeroporturilor, pentru verificarea autovehiculelor care efectuează transport public de persoane în regim de taxi.
Activitatea a vizat prinderea celor care practică ilegal activitatea de taximetrie, a celor care acostează persoane pentru a le oferi ilegal astfel de servicii, precum şi a celor care, deşi sunt autorizaţi, nu respectă regulile de tarifare sau standardul de calitate al serviciilor oferite. Pe lângă amenzile date, a fost întocmit un dosar penal pe numele unui bărbat, sub aspectul comiterii infracțiunii de uz de fals, acesta fiind prins de polițiști în timp ce desfășura activități de transport în regim taxi, fără respectarea prevederilor legale.
Astfel, în urma verificărilor, polițiștii au constatat că taximetristul avea asupra sa un certificat profesional falsificat. Acțiunile desfășurate de Poliția Română pentru siguranța transportului public de persoane vor continua. Ciprian NEDELCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau