Ţeapă românească pe bani europeni
Dimensiune font:
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Bacău au dispus sesizarea instanţei de judecată cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei inculpatei Lidia Lefter. La data faptei, ea era reprezentantul unei societăţi comerciale, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, scopul fiind obţinerea de fonduri europene. În perioada 2011-2012, în contextul realizării unui proiect finanţat din fonduri nerambursabile privind finalizarea clădirii unei pensiuni turistice, Lidia Lefter a întocmit mai multe documente false, care atestau în mod nereal că lucrările respective au fost realizate efectiv şi în totalitate de către firma pe care o reprezenta. Documentele au fost folosite în susţinerea cererilor de rambursare a fondurilor şi au avut drept consecinţă obţinerea, de către beneficiarul proiectului, a sumei totale de 363.304 lei cu care Agenţia pentru Finanţare a Investiţiilor Rurale s-a constituit parte civilă în cauză. Lefter şi-a recunoscut vina şi a primit o pedeapsă de un an şi şase luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepse sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani. În plus, va trebui să muncească 60 de zile în folosul comunităţii.
Matei BANU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau