Tehnică militară, muzicanţi şi fasole cu cârnaţi
Dimensiune font:
Pentru prima oară în ultimii 35 de ani, la manifestările de 1 Decembrie va fi scoasă la paradă tehnica militară de luptă * pentru marcarea acestei zile, Primăria va pregăti 7.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, vin şi ţuică fiartă, servite pe şantierul de pe Lăpuşneanu
Manifestările prilejuite de aniversarea Zilei Naţionale a României vor avea loc în Piaţa Unirii. Acestea vor debuta în jurul orelor 9.00, printr-o paradă militară, şi se vor finaliza în jur de ora 12.00, cu servirea celor 7 mii de porţii de fasole şi cârnaţi. „Această masă de 1 decembrie se va servi pe pietonalul de pe Lăpuşneanu. Chiar dacă acolo este şantier, am făcut organizarea de aşa natură încât să nu deranjăm nici lucrările. Parada militară va fi, pentru prima oară după 35 de ani, cu tehnică militară, care va fi expusă înainte de data de 1 decembrie, în zilele de sâmbătă şi duminică, pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt. Sperăm să fie un eveniment care să mobilizeze simţul patriotic, că noi suntem români şi sărbătorim ziua noastră”, a declarat viceprimarul Mihai Chirica.
Cu ocazia acestor manifestări vor fi unele restricţionări de circulaţie impuse prin decizia Comisiei de Circulaţie, ce vor fi valabile inclusiv în cursul zilei de sâmbătă, când militarii Garnizoanei vor face pregătirile în Piaţa Unirii, în vederea pregătirii zilei de 1 Decembrie, începând cu ora 08.00. Astfel, luni, 1 Decembrie 2014, în intervalul orar 9.00 – 14.00, circulaţia autovehiculelor va fi interzisă pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, tronson cuprins între str. I. C. Brătianu şi Piaţa Unirii, str. I. C. Brătianu, tronson cuprins între bd. Ştefan cel Mare şi str. Cuza Vodă, str. Cuza Vodă, tronson cuprins între str. I. C. Brătianu şi Piaţa Unirii, str. Arcu, tronson cuprins între str. G. Muzicescu şi Piaţa Unirii şi Pasaj Mitocul Maicilor. În ce priveşte programul artistic din Piaţa Unirii, acesta va fi susţinut de trei cântăreţi de muzică populară românească şi doi interpreţi din Republica Moldova. Nelu PĂUNESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau