Tinerii nemţeni au suplinit cu succes vedetele showbiz-ului naţional!
Dimensiune font:
Deşi municipalitatea nu au dorit să cheltuie foarte mulţi bani cu spectacolele, Zilele Oraşului Târgu Neamţ s-au constituit, în acest an, într-o reuşită. Iar asta pentru că reprezentanţii Primăriei, în special primarul Daniel Harpa, au dorit să promoveze tot ce este mai bun în oraş şi în zonă, renunţând la vedetele showbiz-ului naţional, cu care se obişnuiseră locuitorii în ultimii ani.
Ieri, manifestările, demarate din 6 septembrie, s-au încheiat. Miile de participanţi au putut participa la evenimente cultural — sportive, expoziţii de sculptură, pictură, lansări de carte, târgul producătorilor locali, ateliere de lucru, concursuri diverse si întreceri sportive, spectacole de dansuri medievale, de muzică. De asemenea, au fost premiaţi elevii ce au obţinut distincţii şi premii deosebite la olimpiade şi competiţii.
Ca în fiecare an, au fost premiate cuplurile ce au împlinit 50 de ani de căsătorie neîntreruptă şi au primit distincţii de „Cetăţean de onoare” şi „Pro Urbe” cetăţenii ce au contribuit la răspândirea prestigiului şi faimei oraşului Târgu-Neamţ, atât în ţară cât şi peste hotare. „Am pregătit, anul acesta, un altfel de eveniment pentru Zilele Oraşului, poate mai în ton cu denumirea lui. Tema pentru 2019 este Oamenii locului şi am încercat să punem în valoare, în primul rând, localnicii: tinerii talentaţi, organizaţiile nonguvernamentale, cluburi şi organizaţii sportive, producători locali, meşteri populari, Clubul Copiilor, Biblioteca orăşenească, Centrul de informare turistică ş.a.m.d. Singurii invitaţi din altă zonă sunt cei din trupa Nightlosers, aduşi prin implicarea Centrului pentru Cultură şi Arte Carmen Saeculare Neamţ, care ne sprijină, de asemenea, cu sonorizarea evenimentului. Ţin să le mulţumesc, şi pe această cale, domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene, care ne-a fost alături, ca de fiecare dată, precum şi doamnei director, Carmen Nastasă, de la Carmen Saeculare. Vrem să arătăm că oraşul este viu şi că avem oameni cu care ne mândrim, că avem copii deştepţi şi talentaţi şi avem dorinţă de mai bine!”, declara, în timpul manifestărilor, primarul Daniel Harpa. George NEGRU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau