TOATA FAMILIA VLASOV TRIMISA IN JUDECATA. Un prejudiciu de 60 milioane lei

default

Dimensiune font:

| 09-10-2015 10:13

 Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus efectuarea în continuare urmăririi penale faţă de:

- VLASOV ELENA INGRID, cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, (2 acte materiale),

- NEDELCU MARIAN, administrator al unei societăţi comerciale, soţul celei de mai sus, cu privire la săvârşirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată, (5 acte materiale).

Anterior, în aceeaşi cauză, procurorii anticorupţie au dispus efectuarea în continuare urmăririi penale faţă de VLASOV MIHAIL, cu privire la săvârşirea infracțiunilor de:

- abuz în serviciu, în formă continuată,

- folosire a influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată,

- conflict de interese, în formă continuată.

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada 2008-2014, suspectul Vlasov Mihail, în calitate de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României – C.C.I.R., abuzând de prerogativele funcţiei deţinute, a întreprins demersuri pentru promovarea unor interese private, în detrimentul entităţii pe care o reprezintă, cu repercusiuni negative în planul climatului investiţional, reducând, totodată, eficienţa măsurilor adoptate la nivel public pentru susţinerea şi dezvoltarea economică internă.

În perioada respectivă, suspectul Vlasov Mihail şi alte persoane din conducerea Camerei şi a S.C. Romexpo S.A., prin actele şi faptele lor, au produs prejudicii patrimoniilor celor două organizaţii, astfel:

- prejudiciul total cauzat bugetului C.C.I.R. este de 54.342.145,20 lei;

- prejudiciul total cauzat bugetului S.C. Romexpo S.A. este de 6.086.741,44 lei.

Din actele de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că la săvârșirea infracțiunilor ce fac obiectul cercetărilor au participat printre alţii şi suspecţii Vlasov Elena Ingrid şi Nedelcu Marian, fiica respectiv ginerele suspectului Vlasov Mihai.

În perioada 2008 – 2009, suspecta Vlasov Elena Ingrid în calitate de administrator al S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. a încheiat două contracte de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor cu Camera de Comerţ şi Industrie a României, în baza cărora a încasat suma totală de 20.595 lei, pentru prestații ce nu au justificare economică pentru această instituţie publică.

Concret, la data de 18 iunie 2008, a fost încheiat un contract de cesiune neexclusivă a drepturilor patrimoniale de autor care a avut ca obiect „cedarea de către autor a dreptului de reproducere şi difuzare a imaginii firmei create de autor” , către cesionar, în cadrul Buletinului Oficial nr. 1 al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, renumeraţia autorului fiind stabilită în echivalentul în lei a sumei de 2.400 euro net, plătibil la cursul B.N.R. din ziua facturării, pentru opera al cărei drept de reproducere şi difuzare este cedat.

La data de 07 august 2008, în baza contractului respectiv, Camera de Comerţ şi Industrie a României a achitat firmei administrată de suspecta Vlasov Elena Ingrid suma de 8.343 lei.

În contextul celui de-al doilea contract, încheiat la data de 23 octombrie 2009, Camera de Comerţ şi Industrie a României a achitat către S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. suma de 12.252 lei .

Aceste contracte nu aveau justificare economică, nerezultând necesitatea sau vreun avantaj pentru Camera de Comerţ şi Industrie a României ca imaginea firmei S.C. Ingrid Vlasov S.R.L. să apară în Buletinul Oficial al Camerei, cu atât mai mult cu cât instituţia publică respectivă percepea şi percepe tarife de la firmele care vor să apară în paginile acestei publicaţii (tariful practicat este între 50 EUR şi 3.500 EUR/apariţie, în funcţie de dimensiunea şi poziţionarea reclamei).

2009 – 2012, suspectul Nedelcu Marian, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, a încheiat două contracte de colaborare cu Camera de Comerţ şi Industrie a României prin care a beneficiat de suma 220.780,42 lei, achitată integral, ce reprezintă prejudiciu cauzat bugetului Camerei, fără ca prestațiile să fi fost realizate.

De asemenea, la data de 05 septembrie 2012, suspectul Nedelcu Marian, în aceeaşi calitate a încheiat un contract de închiriere cu S.C. Romexpo S.A. având ca obiect închirierea imobilului „Casa Leda”, cu terenul aferent, la preţuri derizorii. Astfel, prin contract s-a stabilit preţul închirierii pentru casă (împreună cu terenul pe care este amplasată) la 500 lei/lună exclusiv TVA, în preţul chiriei fiind inclusă şi valoarea utilităţilor, iar preţul închirierii pentru terenul din jurul casei a fost de 0,1 EUR/mp/lună.

Valoarea totală a prejudiciului cauzat, reprezentând venituri nerealizate precum și costul utilităților suportate din bugetul S.C. Romexpo S.A. pentru perioada septembrie 2012 – octombrie 2014, este de 109.025,44 lei.

La data de 12 decembrie 2013, suspectul Nedelcu Marian, în nume personal, a încheiat cu S.C. Romexpo S.A. promisiunea de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul „Casa Leda” la prețul derizoriu de 100.000 euro, la care se adaugă TVA.

În plus, la data de 12 decembrie 2013, suspectul Nedelcu Marian, tot în nume personal, a încheiat cu Camera de Comerţ şi Industrie a României un contract de închiriere pentru terenul în suprafaţă de 2.900 mp (aflat în incinta S.C. Romepxo S.A.), la un preţ derizoriu, valoarea totală a prejudiciului cauzat bugetului instituţiei publice, reprezentat de venituri nerealizate în perioada decembrie 2013 - iunie 2014, fiind în valoare de 39.617,46 lei.

În cauză, se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
Bancul Zilei

05:36

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Gura Vaii, cu sediul social in comuna Gura Vaii, satul Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau, cod postal 607220, telefon 0371/407.500, fax 0372/002.112, e-mail: primariaguravaii@yahoo.com, cod fiscal 4278108. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: - teren in suprafata de 316 mp, situat in intravilanul comunei Gura Vaii, satului Rotunda, nr. Cadastral 62185, CF 62185, apartinand domeniului privat al Comunei Gura Vaii, conform H.C.L. Comunei Gura Vaii nr. 09/22.01.2024, caietului de sarcini si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Achizitii Publice sau se poate consulta pe site-ul: www.uatcomuna guravaii.ro, sectiunea -Anunturi. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: de la Compartimentul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau in contul de trezorerie RO17 TREZ 0625 006X XX00 0079, deschis la Trezoreria Onesti, cod fiscal: 4278108. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 27.03.2024, ora 12.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 04.04.2024, ora 14.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Registratura Comunei Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 05.04.2024, ora 09.00, Comuna Gura Vaii, comuna Gura Vaii, sat Gura Vaii, Str. Primariei nr. 2, judetul Bacau. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Judecatoria Onesti, cu sediul in municipiul Onesti, Str. Tineretului nr. 1, judetul Bacau, telefon 0234/311.913, fax 0234/326.170, e-mail: jud-onesti-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 08.03.2024.
ANUNȚ DE LICITAȚIE. Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro, organizează în data de 29.03.2024, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 16.000,00 mp, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, zona Dedeman. 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail: primaria_valealupului@yahoo.com, patrimoniu@comuna-valealupului.ro 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 16.000 mp, situat în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 96128, CF nr. 96128, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: gratuit 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 20.03.2024, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 29.03.2024, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 29.03.2024, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro PRIMAR, Florin-Liviu DULGHERU
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei