Toate „tunurile” pe braconieri
Dimensiune font:
Autorităţile judeţene nemţene au intensificat acţiunile de control pe malurile şi luciul de apă al Lacului de Acumulare „Izvorul Muntelui”. Poliţiştii au întreprins acţiuni pentru combaterea pescuitului ilegal şi pentru creşterea gradului de siguranţă a navigaţiei pe lacul de acumulare, iar Asociaţia Naţională de Combatere a Braconajului, filiala Neamţ s-a axat pe respectarea legislaţiei care priveşte piscicultura şi acvacultura, dar şi combaterea braconajului piscicol pe raza localităţilor: Buhalniţa, Hangu, Poiana Largului, Călugăreni, Ceahlău, Bistricioara şi Izvorul Alb.
„Poliţiştii Biroului Judeţean de Poliţie Transporturi Neamţ au organizat şi desfăşurat o acţiune comună cu Autoritatea Navală Română – Oficiul de Căpitănie Bicaz. În urma acestor activităţi, au fost legitimate 19 persoane şi controlate 7 ambarcaţiuni. Au fost aplicate un număr de 6 sancţiuni contravenţionale conform OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, în timp ce Oficiul de Căpitănie Bicaz a aplicat un număr de 2 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor HG 876/2007 pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la regimul transporturilor navale”, a spus Elena Bulgărea, purtător de cuvânt la IPJ Neamţ.
Şi A.N.C.B.P. Neamţ împreună cu jandarmii montani din Bicaz, poliţiştii din Hangu şi reprezentanţii Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv „Lupul Cenuşiu” au aplicat „15 sancţiuni atât pentru nedeţinere de permis şi refuz de legitimare. Au mai fost aplicate sancţiuni şi pentru reţinere de specii de peşte sub dimensiunile legale. Totodată s-a întocmit şi un dosar penal la o persoană care a fost prinsă în timp ce era la braconaj piscicol cu plase monofilament”. Pescarul a ajuns încătuşat la postul de Poliţie Hangu, după ce a devenit recalcitrant şi violent cu cei aflaţi în control.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau