Tradiţii de Înălţare - Noaptea în care înfloresc alunii

Creştinii prăznuiesc astăzi Înălţarea Domnului * sărbătoarea aminteşte de momentul în care Iisus Hristos s-a înălţat la cer de pe Muntele Măslinilor, la 40 de zile de la Înviere * în tradiţia populară, sărbătoarea mai poartă numele de Ispas şi reprezintă încheierea sărbătorilor pascale * gospodinele pregătesc ouă roşii, cozonac şi pască * legenda spune că în această noapte înfloresc şi se scutură alunii

În anumite zone din ţară sărbătoarea începe din Ajun, când se ţin Moşii de Ispas. Casele şi mormintele sunt împodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leuştean, plantă cu rol protector.

Se fac pomeni pentru morţi şi se împart mai ales pâine caldă, brânză, ceapă verde şi rachiu. Este ultima zi în care se mai pot vopsi ouă, în care se pregăteşte pasca şi în care se mai foloseşte salutul „Hristos a înviat!, Adevărat a înviat!”.

În ziua de Înălţare oamenii se salută cu „Hristos S-a înălţat!... Adevărat S-a înălţat!”. În unele locuri această formulă de salut se păstrează în toate cele 10 zile până la Rusalii.

Ziua oamenilor veseli
Despre Ispas, cel care dă numele popular al sărbătorii, se spune că a fost un om foarte vesel din fire, martor la momentul Înălţării Domnului. De aceea în ziua de Ispas toţi trebuie să fie veseli, să nu lucreze nimic şi să petreacă. La fel ca şi în ziua de Paşte se pregătesc mese mari cu ouă roşii, pască şi miel.

Conform unei legende populare, la naşterea lui Iisus, petrecută în grajdurile lui Crăciun, toate animalele au fost liniştite, numai caii au nechezat şi au tropăit. Se spune că Maica Domnului i-ar fi blestemat să nu se sature niciodată sau să nu fie sătui decât în ziua de Ispas sau Înălţare, căreia i s-a spus, din acest motiv, şi „Paştele Cailor”. În realitate această denumire avea legătură şi cu înţelegerile făcute între oamenii satului care altădată foloseau ca repere marile sărbători creştine.

„Practic înţelegerile care fuseseră făcute pentru Sfântul Gheorghe şi nu au fost onorate atunci se încheiau acum. Ispasul fiind o sărbătoare mobilă, s-a ajuns la acest înţeles că Paştele Cailor înseamnă niciodată. Dar de fapt era la câteva zile după Sfântul Gheorghe şi atunci se încheiau socotelile neonorate”, a spus Florentina Buzenschi, muzeograf la Muzeul de Etnografie Piatra Neamţ.

Sărbătoarea este la hotarul dintre primăvară şi vară şi era reper pentru încheierea semănatului la porumb. În general, ce se seamănă după Înălţare se crede că nu va mai rodi. Tot acum se crede că înfloresc alunii, ale căror flori apar doar în noaptea de Ispas şi tot atunci se şi scutură.

„Fetele şi flăcăii mergeau în pădure şi culegeau cu grijă aceste flori pe care le foloseau apoi ca plante de leac şi pentru farmece de dragoste. Tot acum se culegea leuştean care avea rol de protecţie al gospodăriei, se punea la ferestre şi la ocoalele vitelor”, a completat Florentina Buzenschi.

Tot de Ispas, vitele se ating cu leuştean ca să se îngraşe. Nu se dă foc din casă, pentru că tot anul oamenii din jur vor avea inimă rea cu tine. Fetele şi femeile trebuie să poarte la brâu frunze de leuştean ca să nască prunci sănătoşi. În unele sate se poartă frunze de nuc la brâu, pentru ca aşa se spune că a avut şi Hristos când s-a înălţat la cer. Despre cei care mor de Înălţare, se crede ca vor ajunge în Rai. „Primează slujbele sărbătorii de Înălţare pentru că este sărbătoare împărătească, dar vor fi şi câteva tropare dedicate Sfinţilor Constantin şi Elena. Cele două sărbători se suprapun în anii în care Paştele cade pe 12 aprilie”, a spus Ciprian Timofte, de la Biserica Domnească „Sfântul Ioan”. Cele două sărbători vor mai coincide în anul 2026.
Alina FERENŢ

Sărbătoarea este hramul Mănăstirii Neamţ, de aceea, acolo, în fiecare an participă la slujbă mii de credincioşi. În acest an, sărbătoarea coincide şi cu ziua în care sunt sărbătoriţi Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.