Tradiţii în Joia Mare

default

Dimensiune font:

| 28-04-2016 10:05

Ultima zi de joi din Postul Paştelui este cunoscută şi în lumea bisericească, şi în tradiţia populară ca Joia Mare, Joia Patimilor sau Joia Neagră * toţi creştinii ştiu că în această zi Iisus a spălat picioarele ucenicilor săi, oferind tuturor o pildă de smerenie * în aceeaşi zi a avut loc Cina cea de Taină, iar în noaptea ce i-a urmat a fost rostită Rugăciunea cea mai presus de fire, în grădina Ghetsimani, şi a fost vândut Iisus de către Iuda * ritualul spălării picioarelor se păstrează şi astăzi în biserici, iar tradiţia populară a impus şi alte obiceiuri 

În vechime se spunea că Joia Mare este termenul până la care femeile trebuie să termine de tors cânepa. Există credinţa că în această zi nu este bine să dormi, căci cine doarme în această zi va fi leneş tot anul. Femeile care vor dormi vor fi pedepsite de Joimăriţa (stăpâna zilei de joi) şi nu vor avea spor la lucru tot anul.
Joia Mare este considerată o zi binefăcătoare, dar şi o apărătoare a morţilor. Se spune că în Joia Mare vin morţii la vechile lor locuinţe, unde stau până în sâmbăta premergătoare Rusaliilor. În multe gospodării, în această zi se aprind focurile pentru ca morţii să se poată încălzi.
Toate slujbele, pomenirile şi parastasele care au început în prima sâmbătă a Postului Mare trebuie să se încheie în Joia Mare, când se dau de pomană colivă şi colaci. Joia Mare este ultima zi din Postul Mare în care se pomenesc morţii, iar în unele zone mai este cunoscută şi drept Ziua Morţilor.
Tradiţia populară stabileşte pentru această zi şi ritualul înroşirii ouălor de Paşte, iar în lumea satului încă se mai vorbeşte despre nunta urzicilor, adică înflorirea lor.
În decursul Săptămânii Mari sunt trei privegheri la biserică şi cea mai însemnată e în noaptea de joi, când se citesc toate cele 12 Evanghelii. În multe locuri, fetele care merg la slujba religioasă iau o sfoară şi fac câte un nod după ce se citeşte fiecare evanghelie. Sfoara astfel înnodată le va ajuta să-şi viseze ursitul, dacă va fi pusă sub perna pe care se va odihni tânăra.
Maura Anghel

Din Joia Mare şi până în ziua de Paşte nu se mai trag clopotele la biserici, ci doar se bate toaca. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA

FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei