Tradiţii la Buna Vestire
Dimensiune font:
Potrivit credinţei ortodoxe, acesta este momentul în care Arhanghelul Gabriel i-a spus Fecioarei Maria că va avea un fiu
Cunoscută şi sub numele de Blagoveştenie sau Ziua Cucului, sărbătoarea Buna Vestire este dedicată Maicii Domnului şi are ca hram ziua de 25 martie. Se spune că aceasta este ziua în care Fecioara Maria a fost înştiinţată de către Arhanghelul Gabriel că va avea un fiu, pe Iisus din Nazaret. Potrivit tradiţiei, în această zi este mare păcat ca oamenii să se certe, să se duşmănească, existând credinţa că dacă vom avea astfel de comportamente vor fi mânioşi tot anul.
În vechime, gospodinele de la sate nu puneau ouă la cloşcă de Buna Vestire de teamă că puii ar putea ieşi cu două capete şi patru picioare. Copacii se ameninţau cu toporul şi se stropeau cu ţuică pentru a avea rod bogat. Bărbaţii puteau trage brazde cu plugul, dar le era interzis să semene fiindcă altfel seminţele ar fi putut fi ciugulite de păsări.
De Buna Vestire este dezlegare la peşte, iar tradiţia spune că acela care gustă peşte în această sărbătoare se va simţi tot anul precum peştele în apă. Momentul mai este cunoscut şi drept Ziua Cucului fiindcă acum începe pasărea să cânte şi se anunţe sosirea primăverii. Unii gospodari numărau trilurile păsării pentru a afla câţi ani mai au de trăit, iar fetele tinere şi flăcăii să ştie dacă se vor căsători sau nu. Ei trebuiau să întrebe păsărea când va fi momentul cununiei, iar dacă auzeau un tril, căsătoria era grabnică. Dacă nu, mai aveau de aşteptat. Tot astăzi se fac şi previziuni meteorologice – se spune că aşa cum va fi vremea de Buna Vestire, aşa va fi şi la Paşte.
Maura ANGHEL
În această zi este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau