Trafic infernal pe Splai Bahlui Mal Stâng GALERIE FOTO
Dimensiune font:
În urma închiderii străzii Sf. Andrei, între intersecţia cu Str. Colonel Langa (Petrom) şi Str. Gheorghe Ghibănescu, şoferii ieşeni pot ocoli şantierul prin Splai Bahlui – Mal Stâng. Cel puţin pentru două luni, cât vor dura lucrările de modernizare, pe porţiunea Podul de Piatră – Podul Cantemir, circulaţia se efectuează pe dublu sens.
În urma acestor modificări însă, circulaţia în această zonă a devenit una extrem de dificilă, cel puţin pe sensul dinspre Podul Cantemir spre Podul de Piatră, şoferii fiind nevoiţi să circule bară la bară. Deşi poliţiştii rutieri dirijează traficul în intersecţia dintre Str. Alexandru Ipsilanti Vodă şi Splai Bahlui - Mal Stâng (în zona LukOil), traficul este infernal. Şoferii sunt nemulţumiţi de această schimbare rutieră, parcurgerea traseului de câteva sute de metri fiind generatoare de nervi şi timp pierdut, datorită cozilor interminabile. Potrivit unor surse din Primăria Municipiului Iaşi, intenţia este de a menţine circulaţia pe ambele sensuri şi după redeschiderea străzii Sf. Andrei. Sabina GHERASIM
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau