Trei familii au primit cheile de la apartamente ANL
Dimensiune font:
La aceste locuinţe au renunţat foştii chiriaşi * deocamdată Agenţia Naţională a Locuinţelor nu a dat undă verde de construire de noi apartamente în municipiu
La începutul anului trecut Consiliul Local Vaslui a aprobat lista de priorități pentru anul 2014 pentru tinerii care au acces la o locuință realizată prin programul ANL. Apartamentele au fost atunci împărţite tinerilor care întruneau condiţiile, dar între timp, unele au rămas goale, chiriaşii renunţând la ele. Locuințele rămase vacante pe perioada exploatării acestora în regim de închiriere, se repartizează solicitanților, care sunt înscriși în lista de priorități și care pot reconfirma la data repartizării criteriile de acces. Potrivit reprezentanţilor SC Locativa SRL au rămas disponibile o garsonieră şi două apartamente cu două camera. În urma analizării cererilor de locuințe, extrase din lista de priorități, aflată în vigoare, comisia socială din cadrul Primăriei, a prezentat Consiliului Local lista de repartizare a locuințelor, pentru tineri, destinate închirierii. Au fost analizate dosarele ai căror titulari de cereri au reconfirmat criteriile de acces la data repartizării locuințelor. Solicitanţii înscrişi în lista de priorităţi, cu respectarea criteriilor de acces, care nu beneficiază de repartizarea unei locuinţe în limita fondului disponibil la această dată pot primi repartiţii, în limita disponibilului din fiecare an şi în ordinea de prioritate stabilită. Trei tineri care aşteptau de câţiva ani o locuinţă au primit astfel casa mult visată. Din păcate nu sunt veşti la fel de bune pentru cei care aşteaptă în continuare o locuinţă.
Primăria Ghergheşti stă pe un butoi cu pulbere
Simona POP
În conitnuare sunt depuse mai multe proiecte de către municipalitate pentru locuinţe ANL, dar nu s-a dat undă verde finanţării. Aşa că, cei peste 100 de tineri înscrişi pe liste mai au de aşteptat
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau