Trimişi în judecată pentru fraude cu fonduri SAPARD
Dimensiune font:
Trei oameni de afaceri din Neamţ au fost trimişi în judecată de procurorii DNA Bacău * ei sunt acuzaţi de afaceri ilegale cu fonduri europene, derulate în urmă cu 10 ani
Potrivit procurorilor, Valentin Handaric, Viorel Măstăcăneanu şi Mihai Negură, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale din judeţul Neamţ, au implementat câte un proiect denumit «Investiţii pentru îmbunătăţirea prelucrării primare a lemnului – utilaje pentru gaterarea buştenilor, tocarea şi brichetarea deşeurilor» finanţat prin fonduri SAPARD. „Cei trei inculpaţi au folosit cu rea-credinţă documente şi declaraţii false, inexacte, ce au fost depuse la Agenţia pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, care au avut ca rezultat obţinerea pe nedrept a sumei totale de 855.607 lei, fonduri nerambursabile SAPARD, pentru fiecare proiect în parte”, se arată într-un comunicat al DNA Bacău.
Potrivit procurorilor, cele trei proiecte erau identice, iar procedura de evaluare a ofertelor pentru achiziţionarea liniei tehnologice pentru gaterarea buştenilor a fost pur formală, selecţia ofertelor fiind „aparentă”. Toţi cei trei oameni de afaceri au depus la APDRP 5 oferte de la societăţi din Italia şi una de la o firmă din România, Valentin Handaric fiind cel care s-a ocupat cu procedura de achiziţie, atât pentru firma sa, cât şi pentru societăţile prietenilor săi.
Clara DIMA
Dosarul va fi judecat la Tribunalul Neamţ.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau