Tulburelul face „victime” printre şoferi
Dimensiune font:
Tulburelul face “victime” pe bandă rulantă printre şoferii băcăuani. Inspita lui Bachus îi costă scump- câte un dosar penal.
Nici vârsta înaintată, nici faptul că urma să se urce la volan, nu l-a oprit pe un băcăuan de 61 de ani din Târgu Ocna să consume alcool. Binedispus, bărbatul şi-a luat maşina pentru a face o plimbare în Dărmăneşti, unde a fost depistat de către poliţiştii rutieri. „În urma testării cu aparatul alcooltest marca Dragger a rezultat o valoare de 0,65 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul oraşului Comăneşti, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspector principal de poliție Narcisa Butnaru. Tulburelul consumat îinainte de a se urca la volan l-a costat scump pe băcăuan- un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzită şi pedepsită de art. 336 alin. 1 din Cod penal. După finalizarea cercetărilor dosarul va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri procedurale.
Sonia PAVELESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau