Turneul Internațional „Stradivarius - Anotimpurile”, la Oneşti
Dimensiune font:
Spectatorii vor avea posibilitatea de a asista la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale ce se vor desfășura la Onești în acest an * pentru evniment au fost puse în vânzare 200 de bilete
Primăria Municipiului Oneşti a anunțat că organizează pe data de 23 mai, de la ora 19.00, în Sala de Concerte a Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”, un excepțional concert cameral susținut de Alexandru Tomescu - Elder - Voicu (vioară Stradivarius), Sânziana Mircea (pian) și Omar Massa (bandoneon), în cadrul Turneului Internațional „Stradivarius - Anotimpurile - 10 ani”.
De remarcat este faptul că, în 2017, se împlinește un deceniu de existenţă a acestui turneu, eveniment care a adus la concerte, an de an, un număr tot mai mare de spectatori și a atins un număr mediu de peste 15.000 iubitori ai muzicii, din toate categoriile de vârstă.
Proiect cultural remarcabil
Liderul acestui proiect cultural de excepţie, un adevărat brand naţional, este celebrul violonist Alexandru Tomescu.
Turneul din 2017 propune o întâlnire cu valori ale muzicii clasice internaționale care au contribuit la dezvoltarea acestei arte. Este vorba despre o călătorie muzicală unică, interpretată în formula de trio – vioară – pian - bandoneon, care ne poartă pe ritmuri spaniole prin universul sonor al celor patru Anotimpuri de Astor Piazzola, al Dansurilor spaniole ale lui Pablo Sarasate, al muzicii lui Manuel de Fallia şi Enrique Granados.
Alexandru Tomescu a conectat povestea cu muzica Viorii Stradivarius și cu publicul, întregul repertoriu transmiţând vibraţii care definesc timpul în cea mai frumoasă formă de expresie a emoției. De menționat este faptul că 200 de bilete sunt puse în vânzare pentru acest concert. Florin CRĂCIUN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau