Ucigaşul din Baia a fost trimis în judecată
Dimensiune font:
Un tânăr de 19 ani a stâlcit în bătaie un bătrân de 63 de ani * totul a avut loc pe fondul unei beţii crunte * în faţa judecătorilor va ajunge şi un amic de-al agresorului, care a tăinuit fapta
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au dispus ieri trimiterea în judecată a lui Marius Andrei Varvara (19 ani, din Baia), cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi furt calificat, precum şi a lui Silviu Daniel Panaite, cercetat în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunilor de nedenunţare şi favorizarea făptuitorului.
O poveste încheiată tragic
Pe 4 ianuarie, Marius Andrei Varvara, împreună cu doi prieteni, a băut în neştire. Ei au dat gata câte două sticle cu coniac şi de vin, dar şi aproximativ 13 litri bere. Fiindu-le sete în continuare, au plecat la magazinul mixt din localitate, unde Varvara a continuat să bea. Spre seară, în magazin a intrat şi Neculai Budăi (63 de ani, din Baia), pe care Varvara nu îl cunoştea. După ce Budăi a părăsit magazinul, Varvara l-a urmărit şi l-a bătut măr, martorii reuşind cu greu să-l liniştească. La scurt timp, Budăi s-a ridicat de jos şi a plecat spre casă. Nervos peste măsură, Varvara l-a urmărit, l-a ajuns şi l-a lovit din nou. L-a târât pe o distanţă de circa 10 metri pe un drum lateral, unde l-a bătut inclusiv cu o şipcă smulsă dintr-un gard, apoi i-a furat telefonul mobil. La scurt timp, victima a murit. Varvara a mers apoi acasă la Panaite, unde a lăsat telefonul furat, apoi a plecat la R.V.A., unde şi-a continuat cheful şi s-a culcat. A doua zi a mers din nou la locuinţa lui Panaite, unde a lăsat papucii murdari de sânge şi i-a cerut o pereche curată de pantaloni.
Deşi a aflat de la Varvara ce a făcut, Silviu Daniel Panaite nu a sesizat autorităţile judiciare. Mai mult, la câteva zile, a dat foc, în curtea casei sale, pantalonilor, papucilor şi telefonului mobil.
Mihai DĂNĂILĂ
Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Suceava.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau