UITE cum se fură păduri întregi în județ!
Dimensiune font:
Nouă indivizi cu vârste cuprinse între 28 și 62 de ani au fost reținuți de oamenii legii * aceștia sunt suspectați de furt de arbori din aceeași pădure, din care, în ultimele luni, s-au tot sustras copaci * în ultima perioadă, anchetatorii au efectuat mai multe percheziții, rețineri, arestări și trimiteri în judecată pentru furturi din pădurea Vadu Vejei, dar localnicii par departe de a se fi oprit
Agenţii din cadrul Secţiei IV de Poliţie Rurală Miroslava, sub coordonarea directă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, au pus în aplicare nouă mandate de aducere.
„Totul s-a întâmplat în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori tăiaţi ilegal, iar nouă persoane au fost reţinute”, a declarat ieri Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Tineri, dar și pensionari
Astfel, oamenii legii au pus în aplicare cele nouă mandate de aducere emise pe numele unor persoane cu vârste cuprinse între 28 şi 62 de ani, din comuna Ţibana, în cadrul unui dosar penal privind tăieri fără drept de arbori şi furt de arbori tăiaţi ilegal dintr-o pădure situată în comuna Ţibana. Persoanele au fost duse la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru audieri.
„Din cercetări a rezultat că, în ziua de 27 iunie, cei nouă ar fi tăiat şi furat 62 de arbori de esenţă carpen, stejar şi tei din pădurea particulară situată pe raza satului Vadu Vejei, din comuna Ţibana, în valoare de aproximativ 18.000 de lei. Pe baza probatoriului administrat în cauză, cei nouă bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Cercetările continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi”, a încheiat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean. Ciprian NEDELCU
9 PERSOANE
au fost reținute în acest caz
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau