Ultima competiţie hipică a anului, la Piatra Neamţ
Dimensiune font:
În concurs au intrat 70 de cai şi 100 de călăreţi din toată ţara
Baza hipică Virgil Bărbuceanu din Piatra Neamţ găzduieşte, în acest weekend, ultimele întreceri din acest an. Este vorba despre cea de-a IX-a ediție a Cupei TCE 3 Brazi, dar și o etapă GrandPrix România. La evenimente participă 70 de cai şi 100 de călăreţi din toată ţara. „În premieră avem şi un concurs adresat copiilor care vor concura cu ai lor ponei într-o competiţie de sărituri peste obstacole. Acţiunea este în afara celor două concursuri mari, dar cu siguranţă va atrage mulţi spectatori. Noi aşa ne dorim, să vină cât mai mulţi copii! Noi la baza avem doi ponei, dar nu sunt antrenaţi pentru concursuri, însă cei 12 ponei din concurs şi copiii care îi călăresc vor primi la sfârşit premii. Aşa este normal!”, a spus Costache Lupu, organizatorul competiţiilor.
În ceea ce priveşte Cupa TCE Trei Brazi şi etapa de GrandPrix, acestea au debutat ieri, iar concursul se va încheia mâine, la ora 15.00. La categoriile amatori, juniori şi seniori - competiţia se anunţă destul de strânsă, iar premiile totale puse în joc se ridică la câteva zeci de mii de lei. „Urmare a şedinţei Comisiei de arbitri şi Comitetului de organizare a competiţiilor s-a decis ca programul concursurilor să se modifice astfel încât acestea să se desfăşoare în a doua parte a zilei, pentru ca un număr cât mai mare dintre iubitorii sportului ecvestru să se poată bucura de evoluţiile cailor şi călăreţilor. Sâmbătă, 22 septembrie, şi duminică, 23 septembrie, programul competiţional începe la ora 12.00”, a mai precizat Costache Lupu. Duminică seara este programată şi o sărbătoare câmpenească.
Gianina BUFTEA
Festivităţile de deschidere şi spectacolul omagial vor avea loc sâmbătă, la ora 17.45, şi duminica, la ora 15.30.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau