Ultima modă în marcajul rutier în Iaşi!
Dimensiune font:
Carosabilul din zona staţiei de tramvai de la Filarmonică era ieri plin de vopsea albă. Trecătorii cred că vina pentru aspectul mizerabil al străzii aparţine lipitorilor de afişe
Ieşenii prezenţi ieri în staţia de tramvai de la Filarmonică (pe sensul de mers spre Târgu Cucu) au avut surpriza să constate prezenţa unei pelicule subţiri de vopsea albă pe întreaga suprafaţă a părţii carosabile. Trecătorii susţineau că este vorba de o persoană care a scăpat o găleată de vopsea, probabil unul dintre lipitorii de afişe care veneau la panoul electoral din apropiere. „Dacă vă uitaţi pe panourile electorale, veţi vedea că afişele unor candidaţi au fost acoperite cu vopsea albă. Din graba de a nu fi prins, un astfel de individ a scăpat găleata cu vopsea, care s-a întins pe câţiva zeci de metri. Joi seară a fost o plăcere să aştepţi tramvaiul pe o astfel de suprafaţă şi să te trezeşti cu tălpile vopsite”, spune, amuzat, un tânăr aflat în staţie.
Angajaţii Salubris, puşi la muncă
Contactaţi telefonic, reprezentanţii Salubris susţin că este de competenţa lor spălarea părţii carosabile. „Dacă e vorba de vopsea, e mai greu, pentru că nu se duce la spălare. Vom trimite o echipă, să vadă ce se poate face”, a spus Cătălin Creangă, directorul adjunct al societăţii de salubritate. Dan CONSTANTINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau