Umiliţi pentru un kilogram de făină EXCLUSIV

default

Dimensiune font:

| 27-12-2014 06:00

 Sute de persoane au stat la uşile depozitului în care urmau să fie livrate pachetele alimentare de la Uniunea Europeană, însă acestea nu au mai ajuns în comuna Bârnova înaintea sărbătorilor, aşa cum au promis autorităţile * vina pentru această întârziere aparţine firmei SC Libro Events SRL, care s-a angajat prin contract să livreze coletele

Ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană, care trebuiau să scoată din foame mai multe familii nevoiaşe în preajma Crăciunului, nu au mai ajuns la destinatari. Deşi autorităţile judeţene au întocmit un grafic clar de livrare al pachetelor cu alimente, blocajul a apărut la nivelul firmelor care au câştigat licitaţia publică de transport şi distribuire în teritoriu. „Aceste pachete ar fi fost utile înaintea sărbătorilor, când orice om caută să încropească o masă de Crăciun, dar, de câte ori am mers la Primărie, nu ni s-a spus când vom intra în posesia alimentelor, pentru că nici cei de acolo nu aveau habar”, a declarat Ifrim Lăcrămioara, localnică din satul Vişani, comuna Bârnova. Potrivit acesteia, cu o zi înainte de Crăciun, oamenii s-au adunat la depozitul din comună unde urmau să fie depozitate colete şi au aşteptat să-şi primească drepturile cuvenite, aşa cum au fost informate de autorităţi. „Am stat ca proştii în faţa depozitului ore în şir, de parcă noi nu aveam treabă acasă”, a povestit ieşeanca. Aşteptarea sătenilor nu a fost răsăplătită decât cu nervi, deoarece autorităţile locale s-au declarat neputincioase în faţa situaţiei create.
Bătaie de joc nepedepsită
Luate la întrebări din cauza întârzierii coletelor cu ajutoare alimentare, autorităţile locale din Bârnova dau din umeri. „Conform programării, ultima zi în care trebuiau să ajungă la noi alimentele a fost luni, 22 decembrie, când am chemat şi oamenii să le ridice. Din păcate, acestea nu au mai ajuns în comună”, a declarat Florin Acatrinei, viceprimarul comunei Bârnova. Potrivit acestuia, situaţia nefericită a fost comunicată atât Instituţiei Prefectului Iaşi, cât şi autorităţilor de la Bucureşti, însă răspunsul primit nu a fost unul favorabil. „Ni s-a comunicat că au apărut probleme la transport şi ni s-a dat un număr de telefon de la firma care trebuia să ne livreze alimentele. Când am sunat, ni s-a zis ba că s-a îmbolnăvit şoferul, ba că s-a stricat maşina. Noi nu ştim despre ce firmă este vorba, că toate aceste grafice vin întocmite de la Bucureşti”, a conchis viceprimarul din Bârnova, Florin Acatrinei. Dacă autorităţile din comuna ieşeană Bârnova nu au ştiu care este numele firmei care trebuia să împartă sutele de pachete cu alimente nevoiaşilor, reprezentanţii Prefecturii au precizat că este vorba despre SC Libro Events SRL. Contactaţi de reporterii „Evenimentul Regional al Moldovei” pentru a explica motivele acestor disfuncţionalităţi, reprezentanţii companiei au refuzat să dea orice detaliu cu privire la situaţia creată.
Făina şi uleiul s-au făcut aluat pe drum
Autorităţile din Bârnova nu sunt singurele care au avut probleme cu transportul. Şi în comuna ieşeană Roşcani pachetele au venit cu întârziere. „Noi am insistat să ne aducă alimentele cât mai repede cu putinţă, dar nu s-a putut. Noi şi în ajunul Crăciunului am împărţit pachete, dar bieţii oameni aveau nevoie de ele mai din timp, pentru a-şi putea pregăti şi ei mâncărurile specifice acestei perioade”, a declarat Ginovel Gheorghiu, primarul comunei Roşcani. Potrivit acestuia, mai multe pachete au ajuns la destinaţie desfăcute, cu alimentele împrăştiate. „Am avut pachete în care a curs uleiul şi nu am mai avut ce face cu ele. S-au stricat de la modul în care au fost transportate”, a detaliat primarul din Roşcani.
Deşi autorităţile locale şi cele judeţene au încercat să se încadreze cu împărţirea coletelor produse alimentare până de Crăciun, incompetenţa firmei care a câştigat licitaţia pentru livrare a îngreunat procesul. Anca BURNICHE


SC Libro Events SRL este firma desemnată prin contract să livreze produsele alimentare de la UE

„Aceste pachete ar fi fost utile înaintea sărbătorilor, când orice om caută să încropească o masă de Crăciun. De câte ori am mers la Primărie, nu ni s-a spus când vom intra în posesia alimentelor, pentru că nici cei de acolo nu aveau habar” - Ifrim Lăcrămioara

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Comentarii

ilie sirbu

Dec 27, 2014

ca au intirziat si le-au transportat prost este posibil sa aveti freptate, dar sa afirmati ca este un drept al lor este o enormitate. este o facilitate acordata celor cu venituri mici , nu un drept.

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua
ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

10:43

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
FOTO-VIDEO: Reportaj la
02/08/2022 14:54

Într-un colţ de rai, pe ţinuturile Bucovinei, este situat varful Dadu. Pentru a ajunge la el, am ajuns pană in Iacobeni, iar de acolo am virat la dreapta pană la Carlibaba. Într-o zi de iulie, ...

Liberalii, ținta atacurilor unui deputat PSD
18/12/2019 10:54

    Deputatul social-democrat Răzvan Rotaru are o sumă de reprosuri pentru liberalii din Botosani care in urmă cu un an au votat impotriva bugetului de stat, iar acum se laudă cu alocările fina ...

Marea grijă a şoferului beat: să nu-i agite poliţistul petul cu bere
25/11/2019 18:53

 O nouă culme a impertinenţei manifestată de un conducător auto depistat la volan sub influenţă bahică a fost atinsă cu ocazia turului doi al alegerilor prezidenţiale. I.C., in varstă de 28 de an ...

„ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede”, la BNR Iaşi
22/11/2019 00:00

  * Sucursala Regională Iaşi şi Muzeul Băncii Naţionale a Romaniei au inaugurat, ieri, expoziţia „ZooMonetar - Fauna lumii pe bancnote şi monede” * proiectul este iniţiat in parteneria ...

Mecanica, marele pariu al învăţământului profesional ieşean
21/11/2019 00:00

  * domeniile cu cele mai mari solicitări din partea operatorilor economici pentru includerea in planul de şcolarizare 2019-2020 au fost cele de mecanică - 910 locuri * totodată, s-au format 5 noi cla ...

Puterea şi opoziţia din CJ se pun la aceeaşi masă, pentru a soluţiona soarta a 46 de proiecte
19/11/2019 00:00

  Consilierii judeţeni se vor intruni din nou maine, avand in dezbatere 46 de proiecte de hotărare. Printre acestea se află şi proiectul privind solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Lo ...

Începe Postul Crăciunului
15/11/2019 11:11

      După Lăsatul Secului, petrecut ieri, in seara de Sfantul Filip, astăzi incepe Postul Crăciunului, una dintre cele patru mari perioade de ajunare randuite de Biserica Ortodoxă. Post ...

Un tânăr din Iași, beat și fără permis, nu a oprit la semnalul politistilor. Oamenii legii l-au urmarit 1km
10/11/2019 12:51

În jurul orei 01.00, in timp ce patrulau in zona Horlesti, politistii din Letcani au observat o masină cu un comportament destul de suspect in trafic. Oamenii legii au facut semn de oprire autoturismulu ...

Poliţiştii din Popricani, cei mai iscusiţi vânători de şoferi băuţi
09/11/2019 20:04

Datele statistice arată fără dubiu faptul că poliţiştii din Popricani sunt foarte dibaci in depistarea şi prinderea şoferilor ce conduc sub influenţa alcoolului. Numai in primele 10 luni din 2019, pe r ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei