Un boschetar a ars de viu
Dimensiune font:
Un om al străzii a fost găsit carbonizat în clădirea în care obişnuia să stea peste noapte * trupul bărbatului de 58 de ani a fost găsit carbonizat la patru zile după ce fusese dat dispărut
Un localnic din Gălăneşti, judeţul Suceava, căutat de poliţişti din 2 noiembrie, a fost găsit carbonizat. El nu avea un domiciliu stabil, era cunoscut ca fiind fumător şi consumator de băuturi alcoolice, motiv pentru care a fost abandonat de familia sa. Trăia mai mult din mila localnicilor, care îi aduceau diferite alimente. Bărbatul se adăpostea în clădirile părăsite din comună, pe sub poduri şi podeţe precum şi sub tribuna stadionului. Peste noapte, el obişnuia să se aciueze într-o clădire părăsită din incinta unei foste fabrici. Se ascundea mereu de paznici, care îl alungau după ce anul trecut a dat foc, din greşeală, clădirii.
În urmă cu două zile, după ce au audiat mai multe persoane în acest caz, poliţiştii s-au deplasat la imobilul dezafectată în care boschetarul obişnuia să înnopteze, în vederea căutării acestuia, ocazie cu care s-a constatat producerea unui incendiu la etajul clădirii. Poliţia a deschis o anchetă, iar la faţa locului s-a prezentat un reprezentant din cadrul ISU Suceava. Sursa probabilă a incendiului o reprezintă foc deschis de la o lumânare sau un rest de ţigară aprinsă. Poliţiştii fac în acest caz cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
Alina IOSIF
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau