Un câmpulungean a decedat după ce s-a lovit la cap de un glaf de beton în timpul unei altercaţii
Dimensiune font:
Agresorul, un tânăr de 20 de ani este cercetat pentru lovire sau vătămare cauzatoare de moarte
Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată marţi, despre faptul că în fața unui magazin de pe str. Calea Bucovinei, are loc o agresiune, informează IPJ Suceava. Polițiștii deplasați la fața locului au găsit un bărbat de 34 de ani, din localitate, întins pe trotuar, iar un echipaj SMURD îi efectua manevre de resuscitare, însă după circa 15 minute s-a constatat decesul. „Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că victima, s-a întâlnit cu un tânăr de 20 de ani, din localitate, iar între aceștia a avut loc un conflict spontan, urmat de lovituri reciproce. La un moment dat, tânărul, i-a aplicat două lovituri cu pumnul peste față, persoana agresată s-a dezechilibrat, a căzut, iar în cădere s-a lovit cu capul de glaful din beton al magazinului. Agresorul a fost încătușat și condus la sediul poliţiei”, a precizat subcomisarul Ionuţ Epureanu, din cadrul IPJ Suceava, completând că „cercetările au fost preluate de Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava”.
Faţă de cel în cauză s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau vătămare cauzatoare de moarte şi s-a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 ore, şi urma a fi prezentat în cursul zilei de miercuri, instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. Inculpatul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava.
Irina BUCŞINESCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau